Moon World Resorts vrea să construiască unul dintre cele mai impresionante proiecte viitoare ce urmează să apară în deja suprinzătorul Dubai, adică un hotel în forma Lunii, investiție care este evaluată la 5 miliarde de dolari și care ar putea să nu fie singurul, potrivit CNN.

Antreprenorul canadian Michael R. Henderson, co-fondatorul Moon World Resorts, a declarat pentru CNN Travel că ideea unui asemenea proiect ambițios a venit firesc, deoarece luna este un „brand recunoscut” de toată planeta.

„Șapte miliarde și jumătate de oameni îl știu, toată lumea îl iubește”, spune el.

Mai jos puteți vedea o reprezentare artistică a hotelului, în locul în care se află de fapt Burj Khalifa, pentru a avea o imagina asupra dimensiunii proiectului.

Moon Resort Sursa foto: Moon World Resorts / Facebook

Potrivit lui Henderson, proiectul din Dubai ar putea să nu fie singurul, acesta vorbind despre proiect ca fiind parte a unei serii de construcții similare. Acesta spune că, fiecare Moon World Resort care va fi construit va fi „o stațiune foarte luxoasă și contemporană, complet integrată, cu o mulțime de componente pe care le cunoaștem deja”, cum ar fi, un centru de convenții, restaurante, spa, și așa mai departe.

Puteți găsi mai multe ilustrații AICI.

Moon World Resorts

Sursa foto: Moon World Resorts / Facebook

Fiecare hotel va fi o reproducere fidelă a Lunii, la o scară foarte mare, completă, cu cratere și textură care să-i ofere un aspect realist. Fiecare lună recreată va avea 224 metri înălțime și o circumferință de 622 metri, dar dimensiunile ar putea varia în funcție de locație și autorizațiile pe care le pot obține în locurile în care vor fi construite aceste holeturi.

Redările artiștilor prevăd interioare în stilul unei nave spațiale și divertisment tematic -- inclusiv ceea ce Henderson consideră ca punct culminant al atracției, o experiență care reproduce cum este să mergi pe Lună.

Moon World Resorts este în lucru de două decenii, o linie de timp despre care Henderson, care a fondat anterior o companie de servicii medicale, sugerează că se potrivește cu ritmul mai lent asociat turismului spațial în general.

Ținând cont că turismul spațial încă se află la început, iar călătoriile turistice pe Lună nu sunt încă viabile, inițiatorii proiectului spun că hotelurile lor va fi alternativa imediată de a se bucura de o experiență selenară. Henderson spune că experiența Moon World Resort va fi semnificativ mai ieftină, sugerând că înscrierea pentru a merge pe „suprafața lunară” a stațiunii va costa oaspețili 500 de dolari.

Moon World ResortsSursa foto: Moon World Resorts / Facebook

Moon World Resorts va fi compania care va oferi licența pentru conceptul său, așa că speră să găsească doritori pentru a dezvolta un asemenea proiect, costurile de construcție fiind uriașe, iar Henderson recunoaște că un asemenea proiect nu se adresează companiilor mici, ci marilor corporații internaționale.

Henderson speră că primul licențiat, care ar fi dispus investească 5 miliarde de dolari în construcția unui asemenea proiect, va fi asigurat până la sfârșitul anului 2022. El prevede deschiderea primului resort Moon World cinci ani mai târziu, în 2027.

Sursa foto: Moon World Resorts

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri