2 Noiembrie 2022

Generalii ruși ar fi discutat despre un atac cu arme nucleare asupra Ucrainei. Reacția SUA



Statele Unite au devenit în ultimele luni ''tot mai preocupate'' de eventualitatea unei lovituri nucleare ruseşti în războiul din Ucraina, a declarat miercuri un consilier al Casei Albe, în timp ce MAE de la Moscova a asigurat că ''principala prioritate'' a Rusiei este evitarea unui război între puterile nucleare ce ar avea ''consecinţe catastrofice''

”Monitorizăm acest lucru cât putem de bine'”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA. Responsabilul american a avut această reacţie după ce i-a fost adresată o întrebare referitoare la o relatare a ziarului The New York Times, care a scris miercuri, citând responsabili americani anonimi, că ofiţeri de rang înalt din armata rusă au discutat recent despre posibilitatea folosirii unei arme nucleare tactice în Ucraina.

Rusia deţine circa 2.000 de astfel de arme, care au putere mai redusă decât armele nucleare strategice şi sunt destinate folosirii în principal pe câmpul de luptă.


Find more statistics at Statista

Conform aceloraşi surse, preşedintele rus Vladimir Putin nu a participat la respectivele discuţii şi nici nu au fost observate indicii că Rusia ar pregăti folosirea unei arme nucleare tactice în războiul contra Ucrainei, unde din luna septembrie armata rusă pierde teren în faţa contraofensivelor ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a susţinut că ''în Occident, la nivel oficial şi în mass-media se exagerează premeditat tema armelor nucleare''. El a adăugat că Moscova nu are nicio intenţie să participe la astfel de discuţii ''foarte iresponsabile''.

În discursul său din 21 septembrie în care a anunţat mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele care iau parte la agresiunea contra Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că ţara sa va ''folosi cu siguranţă toate mijloacele'' la dispoziţia sa pentru a-şi proteja teritoriul şi populaţia, făcând astfel aluzie la armele nucleare, şi a subliniat că aceasta ''nu este o cacealma''.

''Noi nu am vorbit niciodată direct despre posibila folosire de către Rusia a armamentului nuclear. Doar am răspuns declaraţiilor făcute de liderii ţărilor occidentale'', a nuanţat el apoi într-o altă intervenţie, pe 27 octombrie, când a acuzat Occidentul că apelează la un şantaj nuclear ''primitiv'' şi a insistat că Rusia ar recurge la folosirea arsenalului său nuclear doar pentru a-şi apăra teritoriul.

Totuşi, a admis Putin, ''atât timp cât există arme nucleare, va exista întotdeauna pericolul folosirii lor'', el remarcând faptul că în acest timp ''liderii regimului de la Kiev vorbesc constant despre aspiraţia lor de a deţine arme nucleare''.



Citeste si