Autorităţile ruseşti de ocupaţie susţin că se pregătesc să părăsească oraşul Nova Kahovka, locul unui baraj-cheie pe fluviul Nipru, la câteva zile după ce au cedat controlul oraşului Herson forţelor ucrainene, relatează dpa.

Pavel Filipciuk, şeful administraţiei de ocupaţie, a declarat într-un discurs că oamenii din serviciul său şi locuitorii oraşului se vor retrage într-un loc sigur, potrivit agenţiei de ştiri TASS. Oamenii dintr-un perimetru de 15 kilometri ar trebui să fie pregătiţi să părăsească oraşul, conform Agerpres.ro.

El a spus că există preocupări că barajul ar putea fi avariat de rachete, ceea ce ar putea duce la inundaţii. Ucraina şi Rusia s-au acuzat una pe alta că plănuiesc un astfel de deznodământ.

Filipciuk a spus că forţele ucrainene au făcut din administraţia oraşului "ţinta numărul unu pentru un atac terorist".

El a afirmat că oamenii trebuie să fie pregătiţi să se îndrepte spre regiunea rusească Krasnodar, unde vor fi adăpostiţi în imobile încălzite, vor primi mese regulate şi un ajutor financiar de 100.000 de ruble (1.650 de dolari). Ucraina susţine că aceasta este o stratagemă pentru a-i convinge pe oameni să iasă din ţară.

Există informaţii că forţele ucrainene au avansat până la comunităţi apropiate de barajul de Nova Kahovka, notează dpa.

Sursa foto: Ministerul rus al apararii

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri