Extinderea sancţiunilor Uniunii Europene asupra gazului rusesc şi energiei nucleare "ar avea consecinţe tragice pentru Ungaria" şi guvernul lucrează pentru a obţine scutire de la orice astfel de decizii, a declarat prim-ministrul Viktor Orban postului public Kossuth Radio, citat de agenţia MTI, preluat de Agerpres.

La începutul războiului, Uniunea Europeană spera să încheie războiul prin sancţiuni sau măcar să faciliteze acest obiectiv, dar ele "nu ne-au adus cu niciun centimetru mai aproape" de sfârşitul conflictului, a spus Orban în interviu.

"Ne confruntăm cu o iarnă grea", cu situaţia din Ucraina devenind mai tot mai dificilă, a declarat Orban. Între timp, deşi Rusia a suferit pierderi, veniturile ei din energie sunt în creştere şi astfel "politica de sancţiuni nu şi-a îndeplinit scopul", a notat el.

În timp ce Ungaria a obţinut o scutire de la restricţia privind ţiţeiul ce va intra în vigoare la 5 decembrie şi are astfel acces la petrolul necesar ţării, ea nu se poate desprinde singură de efectele sancţiunilor asupra preţurilor, a mai spus Orban.

Ungaria până acum "şi-a atins întotdeauna obiectivele naţionale" în negocierile privind sancţiunile "şi astfel avem speranţe când intrăm în următoarea rundă de dezbateri privind cel de-al 9-lea pachet" de sancţiuni împotriva Rusiei. În acelaşi timp, guvernul trebuie să lupte împotriva "presiunii constante" pentru "a ne proteja interesele", a adăugat el.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri