Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că situaţia în cele patru regiuni din Ucraina pe care Moscova le-a declarat părţi componente ale Rusiei este ''extrem de dificilă'' şi le-a ordonat serviciilor de securitate să supravegheze frontierele şi să combată noile ameninţări, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Comentariile lui Putin au fost făcute cu ocazia Zilei serviciilor de securitate, celebrată în Rusia, şi în contextul apelurilor Kievului care a solicitat mai multe arme după ce drone lansate de forţele ruse au atacat în ultimele săptămâni infrastructura esenţială din Ucraina.

Într-o rară acceptare a faptului că invadarea Ucrainei nu decurge conform planului iniţial al Moscovei, şeful statului rus a ordonat Serviciului federal de securitate (FSB) să garanteze ''siguranţa'' oamenilor care trăiesc în regiunile anexate de Rusia.

''Situaţia în republicile populare Doneţk şi Lugansk şi în regiunile Herson şi Zaporojie este extrem de dificilă'', a afirmat Vladimir Putin.

În luna septembrie, preşedintele rus a anunţat anexarea a 15% din teritoriul ucrainean, dar a avertizat că războiul ''poate fi un proces îndelungat''.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi pentru protejarea populaţiei rusofone din Ucraina.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri