Ministerul Apărării din Marea Britanie a decis trimiterea unei escadrile de tancuri Challenger către Ucraina, această decizie fiind caracterizată de Secretarul Apărării Ben Wallace ca fiind o decizie corectă în contextul „multiplicării agresiunilor rusești din Ucraina și a bombardamentelor continue.” Oficialul britanic a adăugat că „ajutorul occidental nu reprezintă o agresiune asupra Rusiei, nici vreun atac orchestrat de NATO,” relatează The Guardian.

Ucraina va primi tancuri principale de luptă Challenger 2 de la britanici, o decizie prezentată de Secretarul Apărării în fața Camerei Comunelor în urma violențelor tot mai multe din Ucraina. Ben Wallace a arătat că Rusia „nu a reușit, în mod evident, să spulbere încrederea și dorința de luptă a ucrainenilor,” iar, în același timp, „a pierdut pe front mai mulți generali și ofițeri de rang superior.”

În plus, Wallace a spus că se așteaptă ca, în perioada următoare, „Rusia să încerce o ofensivă, ignorând costul de vieți omenești care vine negreșit la pachet cu o astfel de decizie.” Pentru a înțelege mai bine câte tancuri Challenger 2 va trimite Marea Britanie Ucrainei, trebuie să reținem că, în Armata britanică, fiecare regiment este format din patru escadrile, iar fiecare escadrilă este formată din câte patru grupuri cu patru tancuri fiecare, pe lângă grupul de comandă.

Wallace a adăugat că acesta este „cel mai vast pachet militar menit să accelereze succesul pe front al Ucrainei,” iar pe lângă tancuri vor mai ajunge în Ucraina și vehicule blindate de recuperare și suport. Această decizie este deosebit de importantă mai ales din cauza faptului că Germania întârzie luarea unei decizii similare. Informația că Marea Britanie intenționează să trimită Ucrainei tancuri Challenger 2 a apărut prima oară în presă sâmbătă, în urma unei convorbiri telefonice între Premierul britanic Rishi Sunak și Președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Pe lângă toate acestea, Wallace a confirmat că britanicii vor mai dona și trei baterii cu arme AS-90, dintre care una este gata pentru a fi folosită în luptă. Rusia a răspuns deja la aceste anunțuri, declarând, conform The Guardian, că „tancurile vor arde pe câmpul de bătaie,” iar că aceste donații de armament către Ucraina sunt o dovadă că vestul vrea să prelungească durata conflictului militar.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri