Rabinul-şef al Israelului a acordat o aprobare oficială în această săptămână unei companii care încearcă să comercializeze friptură obţinută din celule de vacă - în timp ce animalul în sine este complet scos din această ecuaţie, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Carnea "cultivată", crescută din celule de animale într-un laborator sau într-o unitate de producţie, a câştigat o atenţie tot mai mare din partea opiniei publice întrucât reprezintă o modalitate de eliminare a amprentei pe care industria cărnii o are asupra mediului şi răspunde totodată îngrijorărilor legate de bunăstarea animalelor.

Totuşi, noua metodă ridică întrebări despre restricţiile de natură religioasă, precum kaşrut în iudaism şi halal în islam.

Potrivit legii ebraice în privinţa alimentelor, carnea cuşer se obţine de la o vită sacrificată în concordanţă cu ritualul mozaic - şi trebuie să fie păstrată şi consumată separat de produsele lactate.

Rabinul-şef David Lau s-a aplecat asupra acestei chestiuni pentru prima dată şi le-a spus reprezentanţilor firmei israeliene Aleph Farms, care a semnat anul trecut un contract de finanţare în valoare de 105 milioane de dolari cu grupul ADQ din Abu-Dhabi, că fripturile cultivate şi tăiate în felii subţiri, pe care compania intenţionează să le comercializeze în 2023, sunt într-adevăr produse cuşer.

Aleph Farms colectează eşantioane de celule de la animale în viaţă şi le creşte apoi într-un cultivator care imită condiţiile din corpul animalului. Acest produs este diferit de popularele alternative bazate pe plante, care nu au origini animale.

Într-o scrisoare de 11 pagini datată din 17 ianuarie şi adresată reprezentanţilor firmei Aleph Farms, în care a fost subliniat procesul de producţie şi s-a stabilit un precedent legal în dreptul mozaic, rabinul şef David Lau a spus că noul produs se încadrează în categoria "parve" - care înseamnă nici carne, nici produse lactate. Însă el a cerut ca produsul să fie promovat foarte clar ca o alternativă la carne, pentru a evita confuzia cu preparatele obţinute din carne convenţională.

Deşi decizia este specifică pentru procesul folosit de Aleph Farms, ea reprezintă un punct de plecare şi pentru alte firme. Purtătorul de cuvânt al rabinului şef David Lau a precizat că acesta a primit cereri similare din partea mai multor companii.

CEO-ul Aleph Farms, Didier Toubia, a spus că decizia rabinului David Rau reprezintă "o piatră de hotar, un punct de referinţă pentru multe alte organizaţii cuşer din Israel şi din străinătate".

Dincolo de acest aspect, a adăugat Didier Toubia, decizia de joi este un prim pas care ar putea să ducă la o certificare a noului produs pe piaţa mult mai mare a alimentelor halal şi chiar o aprobare a sa pentru hinduşi, în condiţiile în care mulţi dintre hinduşi consideră vaca un animal sacru şi nu consumă carne de vită.

Compania Aleph Farms, în al cărei consiliu de administraţie se află şi actorul Leonardo DiCaprio, speră să înceapă să vândă friptură din carne cultivată în laborator către restaurantele din Israel în acest an, în aşteptarea unei autorizaţii de la Ministerul Sănătăţii, precum şi în Singapore.

Compania israeliană doreşte să obţină o aprobare şi din partea Departamentului pentru Agricultură din Statele Unite şi a Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) pentru a putea să vândă acest produs şi în Statele Unite începând de anul viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri