Un fost guvernator ucrainean descrie Donbas-ul ca fiind cel mai periculos loc de pe teritoriul Ucrainei, în care luptele se duc necontenit şi în care soldaţii ucraineni sunt expuşi celui mai mare risc, transmite Agerpres.

Fostul şef al Administraţiei Regionale Militare de Stat a regiunii Cernăuţi Serhii Osaciuk, care acum este ofiţer în trupele de grăniceri de pe frontul de Est, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că în Donbas, care include regiunile Doneţk şi Luhansk, se dau lupte "între viaţă şi moarte, între libertate, demnitate şi regimul de închisori al lui Putin".

"Scopul întregului popor ucrainean, al fiecărui bărbat ucrainean este de a-şi apăra ţara de agresorul rus. Altceva nici nu îmi puteam propune şi sunt mândru că mă aflu astăzi aici, pe linia frontului. Este o graniţă între viaţă şi moarte, între libertate, demnitate şi regimul de închisori al lui Putin. Cu ajutorul acordat de întreaga lume, poporul ucrainean ridică o nouă graniţă, temeinică, a unei Europe libere, democratice şi respinge ocupantul rus şi îl trimite în ţara lui plină de lagăre", a afirmat Osaciuk.

Fostul şef al Administraţiei Regionale Militare de Stat din Cernăuţi şi-a depus mandatul în luna iulie a anului trecut, iar după două săptămâni era deja pe front, în regiunea Donbas. El activează în cea mai fierbinte zonă a Ucrainei, care include şi localităţile Bahmut, Toreţk, Lîman sau Vuhledar.

"Nu este cu nimic mai periculos decât dacă am trăi în oricare alt oraş ucrainean. Mă aflu pe toată linia frontului şi îmi dau seama că acesta este cel mai periculos loc pentru soldaţii noştri, care în fiecare zi trebuie să facă faţă, cu ajutorul armelor, armatei ruse", a adăugat Osaciuk.

Serhii Osaciuk, în vârstă de 50 de ani, este unul dintre cei mai apreciaţi istorici şi oameni politici din regiunea Cernăuţi. Înainte de a deveni guvernator militar, el a fost consulul onorific al Austriei la Cernăuţi.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri