George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, pentru trafic de influenţă în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul Aeroportului "Henri Coandă" din Otopeni.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de marţi, a mai multor persoane:

* George Alexandru Ivan, fost director general, respectiv director comercial al CNAB, în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;

* persoană fizică, fără calitate specială, pentru comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă;

* asociat în cadrul unei societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi dare de mită;

* director general al aceleiaşi societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare a banilor, complicitate la dare de mită;

Totodată, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marţi, faţă de Bogdan Şerban Liţoi, la data faptei director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 11 ianuarie - 8 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul lui George Alexandru Ivan, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăţi comerciale, cercetat în prezenta cauză) şi de la directorul general al unei alte societăţi comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro şi 1.200.000 de euro).

"În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra ministrului Transporturilor şi directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB şi societatea inculpatului care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB şi societatea unde lucrează directorul general", arată anchetatorii.

Conform DNA, într-un context asemănător şi pentru acelaşi motiv, în perioada, 25 august 2022 - 23 ianuarie 2023, bărbatul, asociat în cadrul unei societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăţi comerciale folosinţa unor spaţii comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei.

De asemenea, procurorii spun că, în perioada 29 decembrie 2021 - 1 februarie 2023, Bogdan-Şerban Liţoi, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la asociatul societăţii comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de patru luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziţia de servicii de consultanţă şi asistenţă organizată de CNAB.

În data de 14 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăţi comerciale (martor în cauză) la informaţii din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicităţii, respectiv la date din conţinutul unui caiet de sarcini pentru achiziţia de servicii de consultanţă, anterior publicării acestuia (18 mai 2022). De asemenea, Ivan i-ar fi indicat aceluiaşi om de afaceri şi modalitatea prin care putea să câştige licitaţia respectivă, susţine DNA.

A doua zi, 15 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini, menţionează anchetatorii.

DNA informează că, miercuri, cei patru urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Marţi, procurorii anticorupţie au pus în executare un număr de 11 mandate de percheziţie ce au vizat domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

Sursa foto: Poza 2019 - Aeroport Bucuresti / Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri