Aeroportul din Hamburg era închis duminică dimineaţă din cauza unei "situaţii cu ostatici", după ce un bărbat se presupune că şi-a răpit copilul, în cadrul unui conflict familial, au indicat autorităţile locale citate de AFP, Reuters şi dpa.

Sâmbătă seara, în jurul orei locale 20.00 (19.00 GMT), bărbatul a pătruns cu maşina pe pistă, a tras două focuri în aer şi a aruncat două sticle incendiare, oprindu-se lângă un avion al companiei Turkish Airlines. În maşină se află şi copilul său. Potrivit cotidianului Bild, bărbatul de 35 de ani este turc, iar copilul este o fetiţă de patru ani, conform Agerpres.ro.

Soţia şoferului a alertat anterior poliţia în legătură cu răpirea copilului, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, care a mai menţionat că au loc negocieri cu tatăl, în limba turcă.

În urma incidentului, sâmbătă seara 17 curse care ar fi urmat să aterizeze la Hamburg, cu un total de 3200 de persoane la bord, au fost deviate. Pentru duminică erau prevăzute în principiu 286 de zboruri, cu 34.500 de pasageri.

Sursa foto: 4kclips/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri