Armata rusă deţine controlul total asupra fabricii de cocs şi produse chimice din Avdiivka, au relatat luni agenţiile de presă de stat ruse, citate de Reuters, în timp ce cea mai mare parte a oraşului a căzut în mâinile forţelor ruse în weekend, după luni de lupte devastatoare.

Duminică, Rusia a anunţat că deţine controlul asupra acestui oraş din regiunea Doneţk, dar că unităţi ucrainene s-au retras în fabrică - ultimul bastion al Ucrainei la marginile de nord-vest ale localităţii Avdiivka, conform Agerpres.ro.

"Au fost arborate steaguri ale Rusiei pe clădirile administrative ale fabricii", a transmis Ministerul Apărării rus într-un comunicat citat agenţia oficială de presă TASS.

Agenţia de presă de stat RIA a publicat un scurt video aerian şi fără sonor arătând explozii sporadice în ceea ce pare o fabrică.

Reuters nu a putut verifica în mod independent videoul sau relatările.

Căderea localităţii Avdiivka este cel mai mare câştig al Rusiei de când a capturat oraşul Bahmut în mai 2023 şi are loc la aproape doi ani de când preşedintele Vladimir Putin a declanşat un război la scară largă, ordonând invadarea Ucrainei, notează Reuters.

Avdiivka, care înainte de război avea o populaţie de aproximativ 32.000 de locuitori şi este numită de ruşi Avdeevka, a fost luată sub control pentru scurt timp în 2014 de separatiştii susţinuţi de Moscova, care au ocupat o zonă din estul Ucrainei, dar a fost recucerită de trupele ucrainene, care au construit fortificaţii extinse.

Avdiivka se află în regiunea industrială Donbas, la 15 km nord de oraşul Doneţk ocupat de ruşi. Înainte de război, fabrica de cocs din epoca sovietică era una dintre cele mai mari din Europa.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei.

Dar sâmbătă, generalul-colonel Oleksandr Sîrski, comandantul şef al forţelor armate ale Ucrainei, a declarat că trupele sale s-au mutat înapoi la poziţii mai sigure în afara oraşului "pentru a evita încercuirea şi apăra viaţa şi sănătatea militarilor".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri