Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi era aproape de a fi eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, la momentul morţii sale, a declarat Maria Pevcih, o aliată de-ale lui Navalnîi, repetând acuzaţia că preşedintele Vladimir Putin a ordonat asasinarea lui, relatează Reuters, conform Agerpres.

Într-o declaraţie postată pe Youtube, Pevcih a spus că discuţiile despre un schimb între Navalnîi şi doi cetăţeni americani neprecizaţi pentru Vadim Krasikov, un asasin în slujba FSB în închisoare în Germania, erau în stadii finale la momentul morţii lui.

Navalnîi, 47 de ani, a murit într-o colonie penală din regiunea arctică pe 16 februarie. Kremlinul a negat că Rusia ar avea vreo implicare în moartea sa. Certificatul de deces al lui Navalnîi menţionează că opozantul a murit de cauze naturale, potrivit susţinătorilor săi.

Maria Pevcih nu a numit cei doi cetăţeni americani care ar fi urmat să fie schimbaţi cu Navalnîi, dar SUA au precizat în trecut că încearcă să obţină eliberarea lui Evan Gershkovich, jurnalist la Wall Street Journal, şi a lui Paul Whelan, fost puşcaş marin, notează Reuters.

"Aleksei Navalnîi ar fi putut sta în acest scaun chiar acum, chiar astăzi. Nu este o figură de stil, ar fi putut şi ar fi trebuit să se întâmple", a spus Pevcih.

"Navalnîi ar fi trebuit să iasă în următoarele câteva zile pentru că am obţinut o decizie privind eliberarea sa într-un schimb. La începutul lui februarie, i s-a propus lui Putin să permită un schimb între ucigaş, ofiţerul FSB Vadim Krasikov, care execută o pedeapsă cu închisoarea la Berlin, şi doi cetăţeni americani şi Aleksei Navalnîi", a adăugat ea.

Ea a mai spus că are confirmarea că negocierile pentru schimb erau în stadiile finale în seara zilei de 15 februarie.

Navalnîi, a spus ea, a fost ucis cu o zi mai târziu pentru că Putin nu a putut tolera gândul că ar putea fi liber.

Maria Pevcih a mai spus că aliaţii lui Navalnîi fac eforturi de la începutul războiului din Ucraina să-l scoată din Rusia în cadrul unui schimb de prizonieri care să implice "spioni ruşi pentru deţinuţi politici".

Ea a adăugat că a făcut eforturi disperate şi a încercat să găsească intermediari, abordându-l chiar pe răposatul diplomat Henry Kissinger, dar a spus că guvernele occidentale nu au reuşit să dea dovadă de voinţa politică necesară.

"Oficiali, americani şi germani, au dat din cap în semn de înţelegere. Au spus cât de important era ca Navalnîi şi deţinuţii politici să fie ajutaţi, ne-au strâns mâinile, au făcut promisiuni şi nu au făcut nimic", a mai spus ea.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că executivul german are cunoştinţă de relatările privind un schimb de prizonieri planificat în urma căruia să fie eliberat Aleksei Navalnîi, dar a precizat că nu poate comenta aceste informaţii în prezent.

Sursa foto: Shutterstock / Rosfoto.ru

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri