Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat, într-o postare pe platforma de socializare X, că este o "chestiune de zile" până când trupele nord-coreene ar putea intra în luptă alături de forţele ruse, relatează Agerpres.
Declarațiile președintelui ucrainean vin în contextul informaţiilor potrivit cărora efective nord-coreene au fost desfăşurate în regiunea Kursk din sud-vestul Rusiei, unde în august armata ucraineană a declanşat o incursiune majoră.
"Fiecare zi a acestui război dovedeşte un singur fapt: Moscova intenţionează să-şi continue agresiunea. Acesta este motivul pentru care implică din ce în ce mai mult Coreea de Nord şi, în câteva zile, soldaţii nord-coreeni ar putea intra în luptă împotriva Ucrainei", afirmă preşedintele Zelenski în mesajul său.
"Ucraina ar putea fi forţată în curând să lupte cu trupele nord-coreene în Europa", a spus el, după ce afirmase săptămâna trecută că se aşteaptă ca soldaţii nord-coreeni să fie desfăşuraţi în zona de luptă încă de duminică sau luni.
Într-o declaraţie separată, Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a transmis că Rusia trimite "mercenari" din Coreea de Nord într-o zonă de pe linia frontului, utilizând camioane cu numere de înmatriculare civile.
Poliţia rusă a oprit un camion cu numere de înmatriculare civile care transporta militari nord-coreeni pe autostrada Kursk-Voronej, a anunţat GUR pe site-ul său, menţionând că şoferul nu avea asupra sa documente atestând un "transport militar".
Agenţia de informaţii a Coreei de Sud a comunicat săptămâna trecută că 3.000 de nord-coreeni au fost trimişi în Rusia, iar aproximativ 10.000 sunt aşteptaţi să fie desfăşuraţi până în luna decembrie. Statele Unite au confirmat, de asemenea, că cel puţin 3.000 de nord-coreeni au fost trimişi în estul Rusiei în această lună.
În acest context, citând o sursă militară ucraineană, agenţia de presă japoneză Kyodo a transmis că adjunctul şefului Statului Major al armatei nord-coreene, Kim Yong-bok, se afla încă de joia trecută în Rusia pentru a supraveghea trupele nord-coreene trimise.
Kim Yong-bok este cunoscut drept un consilier militar apropiat al liderului nord-coreean Kim Jong-un.
Coreea de Sud a avertizat că va fi constrânsă în această situaţie să ia "măsuri eşalonate" ca reacţie la creşterea nivelului de cooperare între Coreea de Nord şi Rusia, iar preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat că Seulul ar putea lua în considerare livrarea de arme Ucrainei, într-o posibilă schimbare a politicii sale de a trimite doar ajutor umanitar.
De asemenea, Seulul a trimis o delegaţie de nivel înalt la Bruxelles pentru a informa NATO cu privire la desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia, notează Yonhap.
SUA și Coreea de Sud vor o întâlnire a miniștrilor de externe și ai apărării pe această temă
SUA şi Coreea de Sud preconizează pentru săptămâna aceasta o întâlnire la nivelul miniştrilor de externe şi ai apărării la Washington, pe fondul creşterii tensiunilor generate de informaţiile privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia, care de aproape trei ani duce un război în Ucraina, potrivit agenției germane dpa.
La aceste discuţii, anunţate pentru joi, vor participa de partea americană secretarul de stat Antony Blinken şi secretarul apărării, Lloyd Austin, iar de partea sud-coreeană, şeful diplomaţiei, Cho Tae Yul, şi ministrul apărării, Kim Yong Hyun, conform unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA publicat duminică.
O serie de probleme globale şi regionale sunt înscrise pe agenda acestei reuniuni care are drept scop consolidarea alianţei dintre cele două ţări, se afirmă în comunicatul diplomaţiei americane.
Convocarea acestei reuniuni survine pe fondul informaţiilor recente provenite dinspre Coreea de Sud şi Ucraina conform cărora mii de soldaţi nord-coreeni au fost trimişi în Rusia pentru a fi desfăşuraţi mai departe în Ucraina.
SUA consideră alianţa dintre Phenian şi Moscova drept una periculoasă şi a acuzat în mod repetat Coreea de Nord că furnizează Rusiei muniţie şi arme pentru a fi utilizate în războiul ilegal al acesteia împotriva Ucrainei.