Funeraliile Papei Francisc au început puţin după ora locală 10:00 (8:00 GMT), cu procesiunea scoaterii sicriului urmat de cardinalii concelebranţi din Bazilică în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, unde a fost întâmpinat de o ovaţie în picioare din partea zecilor de mii de persoane prezente.
Clopotele Bazilicii Sfântul Petru au bătut la Roma pentru funeraliile Papei Francisc, cu doar câteva minute înainte de începerea slujbei, scrie Agerpres.ro.
Mulţi şefi de stat şi capete încoronate, dar şi aproximativ 140.000 de persoane sunt prezente în Piaţa Sfântul Petru şi în jurul acesteia.
Slujba conține o selecție de versete din psalmi sau pasaje din Scriptură care sunt cântate sau recitate în mod tradițional, notează BBC.
Slujba papei Francisc de astăzi este condusă de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re. Italianul de 91 de ani a fost hirotonit pentru Dieceza din Brescia în 1957. În 2001, Papa Ioan Paul al II-lea l-a proclamat cardinal.
A fost ales ca decan al Colegiului Cardinalilor în 2020, iar Papa Francisc i-a extins mandatul în februarie anul acesta.
A participat la conclavul din aprilie 2005, care l-a ales pe Papa Benedict al XVI-lea, și la conclavul din martie 2013, care l-a ales pe Papa Francisc