31 August 2005

Jacques Chirac defineste noua politica industriala a Frantei

Aflat ieri la Reims, districtul Marne - acompaniat de ministrii de Interne, al Economiei, al Industriei si al Educatiei -, presedintele Jacques Chirac a prezentat "marile orientari ale noii politici industriale si de reformare a Frantei". In discursul rostit la Palatul Congreselor din localitate, el a subliniat ca, in prezent, in Franta,"sunt intrunite toate conditiile pentru ca sa se treaca cu fermitate la ofensiva in domeniul reinnoirii industriale", orientare care sa transforme tara intr-un "avanpost al modernizarii industriale si al cercetarii".

"Este timpul sa actionam masiv, sa facem acest lucru cu ambitia de a face din Franta o tara de prim rang in actuala competitie mondiala pentru suprematia tehnologica", a mai spus Chirac, subliniind ca, in acest scop, va trebui lansata "o politica a proiectelor" care "sa faca din Franta si, in general, din Europa, campioana inaltelor tehnologii", apta sa rivalizeze cu Statele Unite, cu China sau cu India. Presedintele Chirac a anuntat ca vor fi depuse eforturi considerabile pentru incurajarea cercetarilor fundamentale, urmand a fi adoptata si o lege privind cercetarea, ce va fi in curand finalizata. Tot ieri, Chirac a instalat noua Agentie de renovare industriala (ALL), dotata cu un buget de un miliard de euro, al carei statut a fost fixat printr-un decret adoptat la mijlocul saptamanii trecute de catre Consiliul de Ministri, respectiv acela de "a dinamiza capacitatile industriale si potentialul tehnologic francez".

Dotata cu un miliard de euro, ALL va incepe din acest an selectarea severa a unor proiecte ce vizeaza 5 pana la 10 la suta din piata mondiala.



Citeste si