24 Decembrie 2009

CE a autorizat preluarea de Credit Agricole a unei divizii a Societe Generale



Comisia Europeana (CE) a autorizat proiectul de preluare a celei mai mari parti a activitatii diviziei de gestionare a activelor a Societe Generale din Europa si Asia de catre grupul Credit Agricole, care nu ar distorsiona semnificativ concurenta.
Credit Agricole va prelua majoritatea activitatilor traditionale de administrare a activelor desfasurate de Societe Generale in Europa si Asia, prin Societe Generale Asset Management (SGAM). In aceasta preluare nu au fost incluse activitatile "netraditionale" sau "alternative" de management al activelor din Europa, printre care se numara Lyxor Asset Management, scrie NewsIn.

Credit Agricole este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Franta si deruleaza activitati de management al activelor pentru persoane fizice, firme si investitori institutionali.

Achizitia va duce la regruparea activelor SGAM in cadrul unei societati de tip holding, care ar urma sa fie controlata exclusiv de Credit Agricole.

Societe General a acceptat semnarea unor acorduri pe termen lung privind distributia activelor acestui holding, care va deveni furnizorul sau privilegiat, prin intermediul retelei sale de distributie pentru populatie din Franta.



Citeste si