Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că decizia CEDO în ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi sancţionează o procedură care ţine de drepturi şi libertăţi, iar PSD "nu are niciun fel de vină" în acest caz.

"Primul comentariu pe care îl facem este acela cu care v-am obişnuit, deciziile justiţiei nu se comentează, cu atât mai puţin o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Orice decizie a unei instanţe judecătoreşti se aplică", a declarat Romaşcanu, scrie Agerpres.

El a adăugat că nu este nicio surpriză că premierul Ludovic Orban dă vina pe PSD pentru condamnarea României la CEDO.

"Ceea ce spune domnul Orban nu este niciun fel de surpriză, pentru că şi domnul Orban şi domnul Iohannis, în orice declaraţie publică, încep prin a spune că PSD e de vină. Nu are niciun fel de vină PSD. Curtea Europeană nu constată o abatere pe fond, ci doar o procedură şi ceea ce spune este faptul că doamna Kovesi nu a avut o cale de atac, nu a putut contesta raportul ministrului Justiţiei în care propunea preşedintelui demiterea ei. Deci decizia CEDO sancţionează o procedură care ţine de drepturi şi libertăţi şi nu are efect reparator, deci nu o repune în funcţie de doamna Kovesi. E posibil să avem o problemă constituţională, aici neexistând această cale de atac pe aceste hotărâri şi aici trebuie intervenit şi reparat acest lucru. Dar, repet, în primul rând decizia CEDO trebuie respectată, dar trebuie să şi înţelegem că această decizie este pe procedură şi nu este pe fondul cauzei", a menţionat Romaşcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că judecătorii de la Curtea Constituţională şi oamenii de specialitate trebuie să găsească o soluţie pentru această problemă constituţională, astfel încât cazuri de acest gen să nu se mai poată repeta.

"PSD ar trebui să fie perceput ca un partid de Opoziţie important, să fie invitat la dialog pentru tot ceea ce ar trebui să influenţeze vieţile românilor, nu să fie vinovatul de serviciu pentru orice se întâmplă rău, fie că acest lucru îl face Guvernul, sau premierul Orban", a încheiat Romaşcanu.

Laura Codruţa Kovesi a câştigat la CEDO procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei cu sediul la Strasbourg. Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile procurorului-şef al DNA prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, susţine că prin decizia CEDO în cazul Laurei Codruţa Kovesi CCR s-a compromis, subliniind necesitatea reanalizării modului în care se compune şi funcţionează Curtea Constituţională a României. El consideră că "PSD se face vinovat de condamnarea României la CEDO".

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri