Tribunalul Bucureşti (TB) va dezbate, vineri, solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august", notează Agerpres.

Pe 16 octombrie, TB a amânat pentru data de 27 noiembrie dezbaterea acestei solicitări.

Fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial, pe 4 august, soluţia de clasare a dosarului "10 august" şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Decizia de redeschidere a anchetei trebuie aprobată de un judecător, însă solicitarea DIICOT a trecut pe la mai multe instanţe.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, instanţa sesizată de DIICOT, a decis pe 10 august că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul nu a ajuns însă direct la Tribunalul Bucureşti, fiind trimis la Instanţa supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia urmează să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ''10 august'' şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Mai mult, Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

Totodată, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali - Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spunea Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri