Percheziții la 160 de adrese din zona Timișoarei și 30 de persoane aduse la audieri: așa a demarat cea mai mare operațiune a EPPO – Parchetul European condus de fosta șefă DNA. Ce se întâmplă, de fapt?

Conform comunicatului oficial, ancheta Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi a demarat acum 6 luni, iar până azi a fost descoperită o rețea de fraudă de mari proporții.

Cum funcționa frauda cu fonduri europene și de la bugetul de stat

Practic, o grupare de criminalitate organizată a înființat, începând din 2017, peste 150 de firme fictive, pentru a obține fonduri europene, dar și bani de la bugetul României.

Companiile ar fi cerut milioane de euro – până acum s-au calculat fraude de 5 milioane, dar ar putea fi vorba de o sumă mai mare - pentru a cumpăra diverse echipamente, sub pretextul că vor să investească în România.

Echipamentele au fost însă luate doar pe hârtie. În realitate, sumele respective, odată virate în conturile firmelor, erau retrase de la ATM-uri de complici ai membrilor grupării. Apoi, pentru a li se pierde urma, erau folosite în alte tranzacții, în general pentru a cumpăra case și mașini.

Retail jobs

”Vizită” a procurorilor la două instituții publice

Operațiunea nu a vizat însă doar locuințele membrilor grupării, ci și cele ale unor funcționari publici și sediile unor instituții publice - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, dar și Agenția pentru IMM-uri.

Potivit ADR Vest, ”vizita” Parchetului European a avut ca scop identificarea și obținerea de documente privind finanțarea din fonduri europene a șase societăți comerciale, care au depus proiecte.

Operațiunea desfășurată atât în zona Timișoarei, cât și în Austria, este cea mai mare de până acum a instituției conduse de Laura Codruța Kovesi, fiind implicați aproximativ 400 de polițiști, jandarmi și procurori.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri