Parchetul European (EPPO) a demarat o anchetă în România și Franța privind o fraudă de 30 de milioane de euro – fonduri europene, dar și naționale.

În cadrul anchetei EPPO se fac percheziții la 40 de adrese în București, Alba, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș și Olt. De asemenea, se fac percheziții și într-o localitate din sudul Franței.

Anchetatorii afirmă că, între 2020 și 2023, în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană au fost emise scrisori de garanție bancară de către ”bănci fictive sau entități financiare dubioase”.

Una dintre aceste bănci, cu sediul declarat în Insulele Comore, a emis scrisori de garanție privind sume totalizând aproape 20 de milioane de euro, conform parchetului condus de Laura Codruța Kovesi.

O bancă fictivă care aparent funcţiona în Insulele Comore a emis scrisori de garanţie prin care a asigurat autorităţilor publice din România plata unor sume în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro. Aceste documente sunt obligatorii în cazul proiectelor din fonduri UE, pentru cazul în care beneficiarul nu își îndeplinește obligațiile.

În acest caz, însă, autoritățile nu au cum să execute scrisoarea de garanție bancar, deoarece instituția emitentă nu are resursele financiare sau chiar nu există.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri