Un expert care ar fi primit 714.000 lei de la omul de afaceri care l-ar fi mituit şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv duminică, în urma unei decizii a Tribunalului Vaslui.

Potrivit DNA, bărbatul este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

"Din punctul meu de vedere nu sunt probe la dosarul cauzei. Clientul meu şi-a rezervat dreptul la tăcere, în sensul în care nu a dat niciun fel de declaraţii. Urmează să analizăm întreg dosarul. Este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Se reţine faptul că ar fi semnat un contract cu societatea denunţătoare pentru a găsi nişte soluţii cu privire la deblocarea acelei situaţii conflictuale dintre Consiliul Judeţean şi societatea care a efectuat lucrările. Din punctul meu de vedere, nu sunt fapte care să ducă la arestare. Nu ştiu dacă luarea de mită se poate face prin contract şi prin plata TVA-ului către stat", a declarat avocatul Liviu Bran.

Procurorii susţin că, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene între Consiliul Judeţean Vaslui şi o societate comercială, a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri.

În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective (martor în cauză) şi preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de circa 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

CJ Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică administrată de expert pentru a efectua o verificare tehnică a lucrărilor executate.

"După întocmirea raportului de expertiză (în care erau trecute date care nu corespundeau realităţii din teren), în data de 22.06.2022, respectiv în perioada 07 - 15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu CJ Vaslui şi implicit de 'a favoriza' societatea omului de afaceri (în sensul de a i se achita în totalitate facturile de circa 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini). De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul CJ Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate. În contextul menţionat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei. După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat CJ Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului, care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru", susţin procurorii.

Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei.

Sursa foto: Facebook/ Organizatia Judeteana PSD Vaslui

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri