Fostul CEO al Transelectrica Andrei Benghea-Malaies s-a alaturat Ernst & Young Romania in calitate de director executiv si lider al echipei de asistenta pentru imbunatatirea performantei.

Andrei are 10 ani de experienta in servicii profesionale pentru companii multinationale locale si din Europa Centrala si de Est, alaturi de firmele de consultanta McKinsey si Rennaissance Advisors, unde a fost si partener fondator.

El are si o vasta experienta de management in sectorul public dupa ce a fost sef de cabinet in cadrul Ministerului Finantelor Publice, membru al consiliilor de administratie ale Imprimeriei Nationale, Loteriei Nationale, CFR si Romaniafilm.

Ulterior, Benghea-Malaies a fost numit de catre Fondul Proprietatea membru fara drept de vot in consiliul de administratie al Transelectrica si ulterior a ocupat pentru scurt timp functia de CEO al Transelectrica.

"Piata serviciilor profesionale este in continua evolutie, odata cu schimbarile si tendintele din industriile importante la nivel local si regional. Am ales astfel sa dezvoltam aria serviciilor de Asistenta in afaceri cu solutii pentru cresterea performantei clientilor dintr-o perspectiva functionala si de industrie. In acest context, Andrei va contribui la efortul multi-disciplinar prin care raspundem nevoilor clientilor nostri si provocarilor unei piete tot mai dinamice", adauga Bogdan Ion, Country Managing Partner al Ernst & Young Romania.

Andrei Benghea-Malaies detine o diploma MBA din partea INSEAD si este absolvent al Academiei de Studii Economice Bucuresti, Facultatea de administrarea afacerilor in limbi straine.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Legal Business »



Citeste si
Mazda Motor Europe va avea un nou presedinte si CEO