Valoarea estimata a fuziunilor si achizitiilor din Romania a ajuns anul trecut la 1,09 miliarde de dolari, in crestere cu 39% fata de 2012, cele mai mari tranzactii fiind inregistrate in sectorul bancar, domeniu in care vor avea loc preluari si in acest an, arata un studiu al EY.

Valorile de tranzactionare au fost facute publice pentru 57 de tranzactii dintr-un total de 147 de fuziuni si achizitii care au avut loc anul trecut.

"Piata romaneasca de fuziuni si achizitii a fost dominata in 2013 de tranzactiile interne, numarul acestora cumuland 56% din total. In 2013, investitorii din Polonia au fost cei mai importanti investitori externi in piata din Romania, cu 4 tranzactii, urmati de cei din Marea Britanie, Turcia, SUA (fiecare cu cate 3 tranzactii) si Rusia, cu doua tranzactii incheiate", potrivit EY.

Din numarul total de 147 de tranzactii finalizate, 63% au fost incheiate de catre investitori strategici, in timp ce restul au fost incheiate de investitori financiari. Procentul investitorilor financiari a inregistrat o crestere in 2013 fata de 2012, evidentiind faptul ca fondurile private de investitii identifica mai usor obiective potrivite portofoliului lor in Romania.

Industria prelucratoare a fost cel mai atractiv sector (dupa numarul de tranzactii), cu 19 tranzactii in 2013. Aceasta a fost urmata de sectorul de energie si minerit (cu 17 tranzactii) si sectorul de media si telecomunicatii (cu 15 tranzactii).

In ceea ce priveste valoarea, cele mai mari tranzactii au vizat sectorul de servicii bancare si financiare, urmat de cel imobiliar, cel de retail si de comert en gros.

"Prin prisma celor 5 ani de reasezare economica, 2013 a readus in Romania tranzactii notabile in sectorul bancar, al bunurilor de consum si in cel imobiliar, aceste sectoare trecand printr-un proces de consolidare la nivel local, dar avand implicatii pornite din pietele internationale. 2014 promite tranzactii in care jucatorii puternici vor continua sa se consolideze, fie prin achizitia de competitori aflati in dificultate, fie prin integrarea pe verticala a sectorului si obtinerea unor pozitii strategice fata de competitorii existenti in piata", a declarat David Tiplea, business development, Cental & South-East Europe, EY.

Specialistii EY au remarcat mai multe tendinte pe piata de fuziuni si achizitii anul trecut, cea mai vizibila fiind consolidarea sectorului financiar, marcata prin tranzactii majore in domeniul bancar si de asigurari, dar care a acoperit si alte zone, inclusiv cea de leasing. Cele doua tranzactii din sectorul bancar, RBS Romania - Unicredit Tiriac Bank si Citibank - Raiffeisen Bank, au fost cele mai urmarite din industrie de la privatizarea BCR si preluarea acesteia de catre Erste Bank.

"Aceste tranzactii au pus si mai multa presiune pe jucatorii din piata pentru a genera crestere sau pentru a se pozitiona pe o anumita nisa, anticipand tranzactii suplimentare pentru perioada urmatoare", mentioneaza sursa citata.

A doua tendinta vine dinspre zona de IPO si SPO (ofertele publice initiale si secundare), alaturi de rolul mult mai activ asumat de bursa locala.

"Dar, cum aceste succese provin de la companiile de stat, ramane sa fie dovedit faptul ca listarea locala este o solutie reala pentru proprietarii de afaceri private", au afirmat consultantii EY.

Cea de-a treia tendinta se refera la faptul ca tot mai multi jucatori importanti din piata opteaza sa-si protejeze afacerile prin solicitarea insolventei. Insolventele marilor jucatori apar ca masura de selectie naturala a pietei in sectoarele aglomerate, care nu au maturitatea sau resursele de capital necesare pentru a participa la tranzactii de fuziuni si achizitii, lasand astfel locul jucatorilor mai maturi si mai puternici.

Activitatea scazuta din sectorul energetic poate fi considerata, in sine, ca un alt semn distinctiv al anului trecut. Pentru moment, interesul pentru tranzactii nu a disparut, a fost doar disipat intre interesul fata de parcurile eoliene operationale si parcurile solare, proiectele de generare a energiei neregenerabile si explorarea de petrol si gaze.

In ceea ce priveste anul 2014, reprezentantii EY estimeaza ca vor avea loc in continuare tranzactii in sectorul financiar, de asemenea, mai multe exit-uri operate de fondurile private de investitii care urmaresc sa obtina lichiditati din investitiile realizate in perioada de dinainte de criza, dar si o convertire mai accelerata a insolventelor in fuziuni si achizitii si o revenire usoara a sectorului imobiliar, in special pe zona de top a proprietatilor deja ocupate, care genereaza volume mari de numerar.

"Din partea fondurilor de private equity ne asteptam la mentinerea unui numar constant de achizitii, asemanator cu cel din 2013, dar cu un flux mai intens de dezinvestire, care va marca urmatorii doi ani. Din punct de vedere sectorial, vor continua consolidarile din sectorul serviciilor financiare, cu accent pe servicii bancare si vom asista la o revenire usoara a tranzactiilor in cadrul pietei imobiliare", a declarat Mihai Pop, manager departamentul asistenta in tranzactii EY Romania.

Activitatile de fuziuni si achizitii si datele luate in calcul includ informatii privind tranzactiile de tip privat-privat si exclud achizitii de pachete minoritare de actiuni sub 15%, rascumpararea de actiuni detinute de actionarii minoritari sau de catre actionarii majoritari, tranzactii imobiliare (cu exceptia cazului in care vanzatorul si/sau cumparatorul a fost o companie imobiliara sau un fond imobiliar), tranzactii de pe piata de capital (cu exceptia tranzactiilor care au dus la o schimbare a controlului), achizitii de licente, contracte de asociere in participatiune, investitiile greenfield, IPO-uri, privatizari, tranzactii care includ active din mai multe tari (valoarea acestor tranzactii a fost ignorata pentru fiecare tara, dar numarul acestora a fost luat in considerare), reorganizari interne.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri