Numarul dosarelor mai vechi de zece ani a ajuns la 127 in 2013, cu 60% mai mult fata de anul trecut. Principalele cauze sunt suspendarea pe perioade lungi a judecarii, exercitarea repetata a cailor de atac, de multe ori inadmisibile, dar si managementul defectuos al cauzei, potrivit CSM.

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dezbatut rapoartele Inspectiei Judiciare referitoare la respectarea dispozitiilor privind monitorizarea dosarelor mai vechi, precum si a dosarelor de mare coruptie.

Analizand tendintele fenomenului, s-a constatat o crestere a numarului de dosare inregistrate la instantele judecatoresti, dar si o accelerare a ritmului de solutionare, urmare a demersurilor conjugate ale instantelor, Inspectiei Judiciare si Sectiei pentru judecatori, in ce priveste monitorizarea fiecarei cauze pe termene de judecata, se arata intr-un comunicat de presa al Consiliului Superior al Magistraturii, informeaza Mediafax.

Astfel, de la 162 de cauze inregistrate in anul 2012, numarul de dosare a crescut la 241 in anul 2013, 23 cauze fiind mai vechi de cinci ani, 95 intre unu si cinci ani si 123 de cauze sub un an.

La sfarsitul anului 2013, pe rolul curtilor de apel s-au inregistrat cresteri semnificative: Curtea de Apel Bucuresti - de la 52 la 98, Curtea de Apel Constanta - de la sapte la 16 si Curtea de Apel Timisoara - de la sapte la 11.

Citeste si:
Aproximativ 33.000 de persoane fizice s-au înscris în programele Rabla
Aproximativ 33.000 de...

Modelul implementat de ICCJ, eficient

Totodata, au fost inregistrate scaderi semnificative ale dosarelor inregistrate la Curtea de Apel Bacau - de la 12 dosare la sapte si la Curtea de Apel Oradea - de la sase la trei dosare.

In anul 2013 au fost pronuntate 66 de hotarari definitive in dosare de mare coruptie. "Este de mentionat ca instantele care au aplicat modelul de management al dosarului implementat de Inalta Curte de Casatie si Justitie au avut o mai mare eficienta", a precizat CSM.

Totodata, in urma analizei s-a constatat ca, la sfarsitul anului 2013, ICCJ avea pe rol 42 de dosare de mare coruptie, dintre care noua inregistrate in semestrul al doilea al anului, si a solutionat 11 dintre acestea.

"S-a apreciat ca, dat fiind gradul de dificultate al acestor cauze, ritmul de solutionare este adecvat, 51 la suta fiind dosare avand vechime mai mica de un an, iar 31,4 la suta de dosare o vechime intre unu si cinci ani", a mai aratat CSM.

Citeste si:
FMI vrea ca Fiscul sa negocieze legea cu multinationalele
FMI vrea ca Fiscul sa...

Cu toate acestea, intrucat numarul dosarelor mai vechi de cinci ani este in crestere, se impune o monitorizare mai atenta a acestora, cu precadere la instantele din raza Curtii de Apel Targu Mures si Curtii de Apel Cluj, a precizat sursa citata.

Pe rolul instantei supreme sunt doua dosare cu o vechime mai mare de cinci ani de la inregistrarea in sistem, respectiv dosarul 26754/3/2008, inregistrat la 29 ianuarie 2014, si 236/45/2007, inregistrat la 6 februarie 2014.

"Precizam faptul ca au fost declansate trei cercetari disciplinare, in legatura cu constatarea unor deficiente in gestionarea unor dosare de mare coruptie, pentru trei judecatori (doi din cadrul judecatoriilor si unul de la nivelul tribunalelor)", a mai aratat CSM.

Dosarele mai vechi de 10 ani, semnificativ mai multe

Analiza datelor statistice privind monitorizarea dosarelor mai vechi de zece ani releva o tendinta de crestere a acestora, de la 79 in anul 2012, la 127 in anul 2013. La nivelul Curtilor de Apel Alba-Iulia, Cluj si Targu Mures s-a inregistrat o crestere semnificativa.

Citeste si:
Președintele CSM: În februarie se va discuta proiectul de...
Președintele CSM: În...

"Totodata, determinandu-se etiologia influentarii temporizarii judecatii, au fost constatate ca relevante cauzele legate de suspendarea pe perioade lungi si repetate a judecatii dosarelor, sau exercitarea repetata a cailor de atac, de multe ori inadmisibile. Alaturi de acestea s-a costatat, uneori, si un management defectuos al cauzei", a mai aratat CSM.

Atat pentru dosarele de mare coruptie, cat si referitor la dosarele mai vechi de 10 ani pe rolul instantelor, Sectia pentru judecatori a dispus mai multe masuri, respectiv: stabilirea unui plan de actiune atat cu privire la dosarele mai vechi de zece ani, de la data inregistrarii in sistemul instantelor judecatoresti, precum si a dosarelor de mare coruptie a caror durata este mai mare de cinci ani de la data inregistrarii in sistemul informatic al instantelor judecatoresti si comunicarea acestuia Inspectiei Judiciare la o data care va fi stabilita ulterior; implementarea masurilor dispuse de catre conducerile instantelor pentru instituirea procedurilor de lucru specifice in vederea eficientizarii actului de justitie si comunicarea aplicarii lor efective Inspectiei Judiciare la o data care va fi stabilita ulterior; stabilirea de catre fiecare judecator a unei agende de lucru referitoare la controlul si gestionarea propriului volum de dosare, urmarind prioritizarea solutionarii cauzelor prin raportare la criteriul legal al vechimii acestora; reanalizarea planurilor tematice ale sedintelor de formare profesionala din perspectiva dispozitiilor legale si regulamentare, in scopul constientizarii si al responsabilizarii de catre judecatori a aplicarii dispozitiilor referitoare la solutionarea cu celeritate a acestor cauze.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri