Parlamentarii si-au votat, in anul 2015, mai multe beneficii, printre care si legea privind pensiile speciale, prin care vor putea primi, la finalul mandatului, sume de pana la 16.500 de lei, brut, precum si majorari de indemnizatii de 10 la suta, la un loc cu toti bugetarii, scrie Mediafax.

Anul 2015 a fost anul in care Parlamentul a aprobat o serie de proiecte de lege pentru acordarea pensiilor speciale mai multor categorii de persoane, printre care alesi locali, militari, aviatori, diplomati, personalul auxiliar din justitie, fiind in discutie acum si o initiativa privind pensii speciale pentru profesorii din invatamantul preuniversitar.

La finalul lunii aprilie, in timp ce multe astfel de proiecte erau pregatite in Parlament, senatorii si deputatii au initiat o lege de modificare a Statutului propriu prin care si ei vor putea beneficia de indemnizatie pentru limita de varsta (pensie speciala).

Cu cat le cresc veniturile parlamentarilor

Proiectul a fost initiat de 228 de senatori si deputati, un numar record pentru o initiativa legislativa. Adoptarea proiectului a fost una dificila, dupa ce legea a trecut de Parlament in luna iunie, insa a fost intoarsa de presedintele Klaus Iohannis spre reexaminare. In forma initiala, proiectul nu anula dreptul la pensie speciala celor condamnati pentru coruptie pe vechiul Cod penal si oferea indemnizatie chiar si pentru senatorii si deputatii care nu indeplinisera un mandat complet.

In urma negocierilor din Parlament, proiectul a fost modificat pentru a include si infractiunile din vechiul Cod penal, dar a fost adaugat si un amendament potrivit caruia de pensie speciala beneficiau senatorii si deputatii care aveau minimum un an de mandat. Au fost introduse si modificari care prevedeau ca pensia speciala nu poate intra in plata daca parlamentarii sunt realesi pentru un nou mandat, dupa ce forma initiala permitea ca un parlamentar sa primeasca si pensie, dar si indemnizatie in acelasi timp.

In cele aproape patru luni cat a fost discutata in Comisia pentru statut a Parlamentului, legea a trecut printr-o serie de noi modificari, majoritatea sedintelor acestei comisii nefiind insa publice. Informatiile cu privire la noua forma a legii apareau greu, iar senatorii si deputatii care au lucrat asupra proiectului au evitat, de multe ori, sa discute cu presa despre modificarile aduse.

In cele din urma, pe 10 decembrie, la opt luni de la prezentarea formei initiale a legii, proiectul privind pensiile speciale a fost redactat in forma finala, cinci zile mai tarziu fiind adoptat de care Parlament.

Astfel, deputatii si senatorii beneficiaza de indemnizatia pentru limita de varsta de la data la care li se acorda drepturile de pensie pentru limita de varsta, dar nu mai devreme de data incetarii mandatului aflat in derulare. Pentru mandate incomplete, indemnizatia pentru limita de varsta se calculeaza proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, dar nu mai putin de un mandat de activitate parlamentara.

Pe perioada exercitarii unui nou mandat, plata indemnizatiei pentru limita de varsta se suspenda, urmand a fi reluata, la incetarea acestuia, in cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat dupa suspendare. Nu beneficiaza de indemnizatia pentru limita de varsta deputatii si senatorii care au fost condamnati definitiv pentru comiterea, in calitate de deputat sau senator, a unei infractiuni de coruptie prevazuta la art. 289 - 291 din Legea Codului Penal.
Pensia se va acorda in limita a trei mandate, urmand sa fie calculata ca produs al numarului de luni de mandat cu 0,55% din indemnizatia bruta aflata in plata.

Astfel, indemnizatia bruta medie a unui deputat sau senator este de aproximativ 7.000 de lei, daca acesta nu ocupa si functii de conducere in Parlament, in comisii sau in Biroul Permanent al Camerei din care face parte. Pentru sefii de comisii si liderii Biroului Permanent, indemnizatia bruta poate depasi 19.000 de lei.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a beneficiat, in luna august (ultima luna actualizata pe site-ul Senatului), de o indemnizatie neta de 15.942 de lei, adica aproximativ 21.000 de lei brut. De aceeasi suma beneficiaza si Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor.

Valeriu Zgonea se afla la al patrulea mandat, iar Calin Popescu Tariceanu la al saselea, astfel incat indemnizatia pentru limita de varsta este plafonata in ambele cazuri la trei mandate. Cei doi sefi al Legislativului vor beneficia, astfel, de o pensie speciala de aproximativ 16.560 de lei brut, lunar.

Indemnizatia pentru limita de varsta se va calcula in functie de indemnizatia de baza aflata in plata in luna anterioara solicitarii acestei pensii speciale, astfel incat veniturile ar scadea considerabil daca cei doi nu si-ar incheia mandatele de parlamentar in functii de conducere.

In schimb, pentru un salariu brut mediu de parlamentar, de aproximativ 7.000 de lei, pentru un mandat complet pensia ar fi de 1.850 de lei, pentru doua mandate de 3.700 de lei, iar pentru trei mandate ar fi de 5.500 de lei.

De acesti bani nu vor beneficia cei care au fost condamnati definitiv pentru luare sau dare de mita si trafic de influenta, sub rezerva ca aceste fapte sa fi fost savarsite in calitatea de parlamentar. Astfel, vor primi in continuare pensie parlamentari precum Marko Attila (UDMR), condamnat la 3 ani de inchisoare pentru abuz in serviciu - fapta neincriminata in aceasta lege - savarsit in perioada in care nu era parlamentar, Monica Iacob Ridzi, condamnata la 5 ani de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu ca ministru, Miron Mitrea, condamnat la doi ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita, insa fapta savarsita in calitate de ministru, desi era si deputat la acea vreme. Si Dan Voiculescu va primi pensie speciala, pentru un mandat complet si doua incomplete, desi a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta - fapta de l-ar descalifica de la acest drept, insa in momentul in care fapta a fost savarsita nu era parlamentar, ci doar sef de partid.

Pe de alta parte, veniturile deputatilor si senatorilor in baza carora au fost calculate aceste pensii speciale, urmeaza sa creasca, de la 1 ianuarie 2016, cu 10%, potrivit unei modificari legislative aprobate de parlamentari la finalul acestui an.

Parlamentarii le-au facut cadou bugetarilor majorari salariale de 10%, de care vor beneficia si ei

In 11 noiembrie, Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a discutat Legea de aprobare a OUG 35/2015, care prevedea, printre altele, majorari salariale cu 25% pentru personalul din sistemul public de sanatate. Un deputat PSD, Adrian Solomon, a depus in Parlament un amendament la aceasta Ordonanta prin care au fost marite salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Conditia de aplicare este insa ca beneficiarii sa nu fi avut parte, in cursul anului 2015, de alte majorari salariale.
La acest capitol intra si senatorii si deputatii. Astfel, indemnizatia bruta medie a acestora ar urma sa ajunga la 7.700 de lei, cu aceasta crestere, pentru majoritatea parlamentarilor. Sefii celor doua Camere vor beneficia de o indemnizatie bruta de 23.100 de lei.

Aceste sume vor influenta direct si nivelul de la care se vor calcula pensiile speciale, in momentul solicitarii.

Parlamentarii au renuntat la masini si vor primi bani de transport

Un alt beneficiu pe care senatorii si deputatii si l-au acordat se refera la sumele forfetare pentru transport. Este vorba despre un proiect de modificare a Statutului parlamentarilor, aprobat de plen, insa retrimis de Klaus Iohannis spre reexaminare. Parlamentul a respins insa aceasta solicitare de reexaminare, astfel incat presedintele a fost nevoit sa promulge legea in forma adoptata de senatori si deputati.

Prin modificarile aduse Statutului, parlamentarii nu vor mai beneficia de masini pentru a se deplasa in teritoriu. In schimb, ei vor primi o suma fixa de bani, pe care o vor putea justifica prin declaratii pe propria raspundere, pentru a-si asigura singuri transportul.

Potrivit deciziei conducerii Parlamentului, aceasta suma va fi de 1.400 de lei, pentru fiecare senator si deputat, indiferent de locul in care isi are domiciliul sau ce cirumscriptie reprezinta. De acesti bani nu vor beneficia insa parlamentarii care au domiciliul in Bucuresti sau in judetul Ilfov.

Parlamentarii fac, in medie, 4 drumuri dus-intors intre Bucuresti si circumscriptiile pe care le reprezinta - unul la fiecare sfarsit de saptamana.

De exemplu, daca un deputat sau senator ar trebui sa ajunga in colegiul sau din Timisoara cu trenul, la clasa I, ar trebui sa cheltuiasca aproximativ 1200 de lei pe luna. Acelasi drum, facut cu masina, ar duce costurile lunare de transport la aproximativ 1500 de lei. In ambele situatii, palamentarii s-au incadra in sumele acordate. Cu toate acestea, aceeasi suma de bani este oferita si pentru un parlamentar al carui colegiu este, de exemplu, in Ploiesti, unde drumurile cu trenul ar insemna, lunar, 180 de lei, iar cu masina aproximativ 190 de lei.

Pentru a justifica banii primiti, parlamentarii vor trebui sa completeze o declaratie pe proprie raspundere, in care vor preciza numarul de drumuri efectuat, scopul vizitelor si perioada.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri