Directia Nationala Anticoruptie solicita procurorului general sa trimita Senatului cerere pentru inceperea urmaririi penale fata de fostul vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpa in cazul mortii politistului Bogdan Gigina, conform News.ro.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Laura Kovesi, a solicitat procurorului general, Augustin Lazar, sa formuleze o cerere catre Senat, pentru efectuarea urmaririi penale fata de Gabriel Oprea, senator in Parlamentul Romaniei, fost viceprim-ministru pentru Securitate Nationala si ministru al Afacerilor Interne, in legatura cu savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, in perioada in care a detinut functia ministeriala.

DNA arata ca, in seara de 20 octombrie 2015, in jurul orei 19, agentul de politie Bogdan-Cosmin Gigina, care facea parte dintr-un dispozitiv de insotire a ministrului Gabriel Oprea, a fost implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a decedat.

"In ceea ce priveste cauza accidentului de circulatie constand in viteza de deplasare (84 de km/h) si neadaptarea acesteia la conditiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmaririi penale rezulta indicii rezonabile ca aceasta cauza a fost determinata de catre ministrul de Interne Oprea Gabriel. Viteza de deplasare era stabilita in mod implicit de catre ministrul de interne prin comunicarea destinatiei si a momentului precis la care acesta trebuia sa ajunga la destinatie. De altfel, acesta era singurul in masura sa solicite marirea vitezei de deplasare dincolo de depasirea limitei de siguranta", sustin anchetatorii.

La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa catre locuinta sa situata in cartierul Cotroceni, precizeaza procurorii.

"In raport cu ansamblul probelor administrate pana in prezent (intre care doua expertize criminalistice si o expertiza tehnica ) se retine ca exista indicii rezonabile in sensul ca ministrul de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea detinuta i-l conferea si cu incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza deplasarea coloanei oficiale care il insotea, ca deplasarea sa se faca cu viteza foarte ridicata, cauza care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigina Bogdan-Cosmin", mai arata DNA.

Cererii transmise i-au fost atasate referatul intocmit de procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, precum si un numar de 18 volume cuprinzand copii ale dosarului de urmarire penala. Gabriel Oprea este cercetat si pentru abuz in serviciu in dosarul privind folosirea nelegala a coloanei oficiale, cauza deschisa dupa moartea politistului Bogdan Gigina.

Totodata, fostul ministru al Internelor a fost trimis in judecata in dosarul masinii de lux cumparate de catre Departamentul de Informatii si Protectie Interna (DIPI) pentru protectia demnitarilor si folosite de Oprea. In acelasi dosar vor fi judecati fostii sefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zarnica, Nicolae Pavel si Danut Iacob, prejudiciul in dosar fiind de 410.000 de lei.

Senatorul Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru securitate nationala si ministru al Afacerilor Interne, va fi judecat pentru abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, potrivit Directiei Nationale Anticoruptie.
De asemenea, numele lui Gabriel Oprea apare si in dosarul in care este urmarit penal primarul suspendat al Sectorului 2, Neculai Ontanu.

Sursa foto: agerpresfoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri