Premierul Dacian Ciolos a declarat, ca, in ultimele luni, in privinta taierilor ilegale de masa lemnoasa, au fost desfasurate circa 55.000 de controale care s-au terminat cu aproape 1.000 de dosare penale, au fost decoperite peste 2.500 de infractiunui, foarte multe pe Codul Silvic, si s-au dat circa 60.000 de amenzi, conform News.ro

”In vara am spus ca intentionam sa luam niste masuri pentru a tine sub control taierile ilegale de masa lemnoasa, dupa ce primisem mai multe semnale de ingrijorare privind acest proces. (...) Acest control inceput la mijlocul lui august s-a finalizat la sfarsitul lui septembrie, dar am cerut sa fie prelungit si in luna octombrie. Acum, la sfarsitul lunii octombri,e putem trage cateva concluzii. Au fost desfasurate circa 55.000 de controale care s-au terminat cu aproape 1.000 de dosare penale. Au fost decoperite peste 2.500 de infractiunui, foarte multe pe Codul Silvic, si s-au dat circa 60.000 de amenzi. De asemenea, s-au confiscat circa 50.000 de metri cubi de material lemnos, ceea ce inseamna de trei ori mai mult decat intr-o perioada normala de controale”, a declarat premierul Dacian Ciolos la inceputul sedintei de Guvern.

El a afirmat ca aceste controale intensificate au aratat ca intr-adevar sunt probleme care vor trebui clarificate prin modificarea legislatiei, ”pentru mai multa vigoare din partea legii”, dar si cu o activitate mai intensa de controale in perioada urmatoare.

”As dori sa continuam acest mod de lucru si in lunile urmatoare, cu aceasta coordonare intre ministerele de Interne si Ministerul Mediului in primul rand, sigur, ANAF continua sa isi faca treaba si pe partea care tine de responsabilitatea lor, dar aceasta coordonare intre MAI si Garda Forestiera pare sa dea rezultate”, a afirmat Ciolos.

Pe de alta parte, seful Executivului a cerut Ministerului Mediului sa vina cat mai rapid cu clarificari chiar legislative, daca e nevoie, pentru a pune la dispozitie cantitati suficiente de lemn de foc pentru populatie.

Retail jobs Sursa foto: AgerpresFoto
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri