Judecatorii CCR au amanat pentru 23 noiembrie pronuntarea asupra cererii lui Calin Popescu-Tariceanu de a se constata conflictul juridic intre Guvern si DNA ca urmare a cercetarii privind legalitatea hotararilor Executivului prin care parti din insula Belina si bratul Pavel au trecut din proprietatea statului in cea a judetului Teleorman. Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, le-a prezentat judecatorilor CCR argumentale in favoarea acestei sesizari, sustinand ca aceasta este admisibila. El a spus ca DNA nu are competente de a ancheta legalitatea sau oportunitatea emiterii unei Hotarari de Guvern.

"Decizia nu va fi de speta, ci una de principiu, care va delimita competentele Ministerului Public in raport cu Guvernul. (...) Presedintele Senatului vrea sa afle daca este legal ca DNA sa verifice legalitatea sau oportunitatea unei Hotarari de Guvern. (...) Noi consideram ca sesizarea este admisibila", a spus Toader, la CCR, potrivit Digi24.

El a sustinut ca, in opinia Guvernului, aceasta sesizare este admisibila, aratand ca DNA nu poate ancheta legalitatea, oportunitatea sau circumstantele emiterii unei Hotarari de Guvern, pentru ca legalitatea unui astfel de act normativ este de competenta instantei de contencios administrativ. Acesta a adaugat ca DNA are posibilitatea doar sa declanseze mecanisme constitutionale de verificare a legalitatii unei Hotarari de Guvern, prin sesizarea instantei de contencios, insa nu i se poate substitui.

In 23 octombrie, Tariceanu a cerut CCR sa constate si sa solutioneze conflictul juridic de natura constitutionala intre Guvern, pe de o parte, si Ministerul Public — Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, pe de alta parte.

In documentul inaintat CCR se sustine ca actele si faptele concrete expuse in sesizare dovedesc existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si DNA — componenta a Ministerului Public, care consta in declansarea unei proceduri de urmarire penala in legatura cu adoptarea unor hotarari de guvern. Or, potrivit celor statuate chiar de Curtea Constitutionala, adoptarea hotararilor de guvern da expresie competentei originare a Executivului, se arata in comunicat.

Presedintele Senatului a solicitat CCR: sa constate existenta conflictului juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public — Directia Nationala Anticoruptie, pe de o parte, si Guvernul Romaniei pe de alta parte; sa constate cauza conflictului — Ministerul Public — Directia Nationala Anticoruptie si-a arogat competenta de anchetare a circumstantelor, imprejurarilor, oportunitatii si legalitatii elaborarii celor doua hotarari de guvern; sa statueze ca, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstantele, imprejurarile, oportunitatea si legalitatea hotararilor de guvern.

DNA efectueaza cercetari fata de mai multe persoane pentru fapte care au legatura cu transferul de proprietate a unor parti din insula Belina si bratul Pavel.

Sursa foto: Agerpres / Grigore Popescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri