Mai multi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au trimis o scrisoare Avocatului Poporului prin care ii solicita acestuia sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la ordonanta de urgenta care reglementeaza conducerea interimara a Inspectiei Judiciare.

Cei sapte membri semnatari ai scrisorii considera ca exista riscul ca ordonanta sa fie declarata neconstitutionala "cu consecinta compromiterii unor anchete disciplinare vizand magistrati sau a altor tipuri de verificari si controale ce tin de competenta Inspectiei Judiciare", scrie Agerpres.

Acestia expun mai multe motive care sa sustina solicitarea, printre care si retroactivitatea ordonantei de urgenta, care dispune, chiar daca aparent pentru viitor, asupra un fapt trecut si epuizat - vacanta unor functii de conducere - mandatele conducatorilor Inspectiei Judiciare indrituiti potrivit noii reglementari sa asigure interimatul fiind expirate, la momentul intrarii in vigoare ei acestia aflandu-se in situatii identice cu orice inspector judiciar in functie de executie.

"Prin urmare, indrituirea legala de a asigura interimatul se raporteaza la un moment trecut, anume sustinerea unui examen acum trei ani, iar persoanele determinate indirect se regasesc in prezent, in aceeasi situatie cu celelalte", se precizeaza in document.

Un alt motiv este acela ca ar fi incalcata separatia puterilor in stat.

"Daca s-ar admite ca ordonanta de urgenta are ca efect 'prelungirea' mandatului inspectorului sef care a indeplinit functia pana la data de 1 septembrie 2018, pe langa caracterul retroactiv al interpretarii, acest lucru ar avea ca efect 'numirea' prin efectul legii, de drept, intr-o pozitie esentiala in arhitectura sistemului judiciar. In acest mod este evident ca legiuitorul delegat (Executivul. Guvernul) a uzurpat, sub pretextul rezolvarii unei situatii de urgenta, o atributie esentiala a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv aceea de desemnare a conducerii Inspectiei Judiciare, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004", arata membri CSM.

De asemenea, inexistenta situatiei de urgenta si emiterea ordonantei de urgenta fara a se solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii, intr-un domeniu in care exista aceasta obligatie constitutionala, se numara printre motivele invocate de semnatari.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat joi ca Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta privind completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, pentru asigurarea interimatului conducerii Inspectiei Judiciare.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri