Colonelul Catalin Paraschiv a fost audiat aproximativ doua ore de procurorii militari, in dosarul privind interventia jandarmilor la protestul din 10 august.

La iesirea din sediul Parchetului, Paraschiv a fost intrebat de jurnalisti daca a fost pus sub acuzare. "Nu am fost pus. Am calitatea de martor. Am declarat efectiv ce s-a intamplat in acea seara si atata tot", a spus Paraschiv.

Intrebat daca avea informatii despre o posibila tentativa de lovitura de stat, Paraschiv a afirmat: "Eu sunt comandantul Brigazii Speciale de Interventie, cred ca nu va adresati cui trebuie. Eu nu am avut informatii de aceasta natura. Rugamintea mea, fiind o actiune penala in desfasurare, nu pot sa dau mai multe explicatii. Sunt militar".

Totodata, el a aratat ca isi asuma toate faptele jandarmilor din subordinea sa. "Eu am avut purtare abuziva? Asteptam sa vedem parerea procurorilor. (...) Imi asum toate faptele jandarmilor mei. (...) Brigada Speciala a actionat conform legii, in limita si spiritul ei", a mai spus Paraschiv, raspunzand la alte intrebari.

Politistii sunt ingrijorati...
Citeste si: Politistii, ingrijorati de inghetarea salariilor. Ameninta cu proteste

Procurorii militari au deschis un dosar penal in care s-a inceput urmarirea penala in rem pentru savarsirea infractiunilor de purtare abuziva, abuz in serviciu si neglijenta in serviciu in legatura cu modul in care au intervenit jandarmii in timpul protestului din 10 august.

Paraschiv a mai fost audiat ca martor in acest dosar pe 23 august. "Nu pot da nicio declaratie pe parcursul anchetei, sunt militar. Va da detalii Parchetul sau avocatul meu, daca va fi cazul", a spus atunci Paraschiv.

Sursa foto: Agerpres Foto