Parchetul General anunță că a deschis, pe 9 septembrie, un dosar penal în urma incidentelor de la Răchiteni care au avut-o în prim plan pe senatoarea Diana Șoșoacă.

Dosarul se află la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost deschis „ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție precum și a formulării unei plângeri de către o instituție publică”, se arată în răspunsul transmis la solicitarea RFI România, citat de G4Media.

Instituția care a depus plângerea este Direcția de Sănătate Publică Iași. Șeful DSP Iași anunțase anterior la RFI România că plângerea trebuie depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte tocmai pentru că în evenimente este implicat un parlamentar.

De la Iași, Poliția a anunțat și ea că a demarat o anchetă, fără a furniza alte detalii, în condițiile în care senatoarea Diana Șoșoacă, însoțită de alte persoane a împiedicat procesul de vaccinare din Răchiteni, a agresat persoane care doreau să se vaccineze și a culminat cu agresarea personalului medical.

Sursa Video: Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial/Facebook

În reportajul realizat la Răchiteni, medicul de la centrul de vaccinare din comună a declarat că s-a temut pentru viața sa și a restului personalului medical și a deplâns exact lipsa polițiștilor de la evenimente.

Sursa foto: Diana-Ivanovici Șoșoacă/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri