Urmează să ai o întâlnire de afaceri? Atunci știi cât de important e să ții cont de anumite aspecte care fac diferența, de la conduita vestimentară până la comportament și imagine. Deci, ca să faci o impresie bună și să îți întărești sau să legi noi prietenii profesionale, ai nevoie de atitudinea potrivită. Așadar, iată câteva trucuri pe care să le folosești ca să îți impresionezi interlocutorii.

Deplasează-te cu o mașină care fură toate privirile

Pe lângă siguranță la volan, ai nevoie de o mașină care prezintă un design modern, adică un automobil cu un aspect impecabil, cu care vei fura toate privirile atunci când vei ajunge la destinație. Așadar, dacă vrei să impui respect și să fii apreciat pentru gusturile tale auto, de către cei prezenți la întâlnirea de business, poți să te deplasezi cu un model Jaguar, fiind o mașină cu personalitate, care se bazează pe putere și agilitate, dar și pe eleganță și fiabilitate, în funcție de modelul la care ai de gând să apelezi. Ideea e că, indiferent dacă ai o întâlnire de afaceri sau nu, acest vehicul îți va oferi o experiență unică la volan, iar condusul va deveni o plăcere.

Gestul contează și consolidează relații

Indiferent dacă sunt cunoscuți sau persoane pe care urmează să le cunoști, ar fi frumos din partea ta să le arăți recunoștință și să le faci anumite cadouri, simbolice sau nu. De exemplu, ai putea să le oferi o băutură de colecție, un tablou, o agendă, un stilou elegant, un ceas vintage sau un dar personalizat, precum un tricou inscripționat cu un anumit mesaj. Astfel, acest gest sigur va fi apreciat de către cei prezenți.

Retail jobs

Vino cu temele făcute

Pe lângă faptul că este necesar să ajungi mai devreme la întâlnire, ca să dai dovadă de profesionalism, la fel de important este să vii cu temele făcute. Mai exact, indiferent de subiectul discuției, de temele abordate, de obiectivele fiecărei părți sau de punctele de vedere în contradictoriu, tu trebuie să faci față și să fii pregătit. În primul rând, trebuie să îți susții fiecare idee cu argumente, astfel încât să îți convingi clienții sau partenerii de business că direcția ta e cea mai bună decizie pe care o puteți lua, astfel încât toată lumea să profite. De asemenea, nu uita să fii deschis la propuneri, pentru că, uneori, în acest domeniu trebuie să faci și compromisuri. Interesează-te în prealabil cu privire la tipologia fiecărui participant la întrunire, ca să îți faci o idee despre cum ar trebui să pui problema.

Citeste si:
Bancă dată în judecată pentru că nu a lăsat un director să lucreze...
Cea mai mare bancă din...

Găsește un echilibru cu privire la atitudinea ta

Un alt aspect de care să ții cont este atitudinea. De aceea, trebuie să găsești un echilibru. Poate că, din când în când, este indicat să mai faci și o glumă, ca să mai destinzi atmosfera, atunci când ți se pare că aceasta e prea tensionată. Pe de altă parte, și seriozitatea are rolul ei, deci asigură-te că dai dovadă de încredere, fiindcă succesul tău depinde de acești factori.

Până la urmă, tot ce contează este să ai puțin din fiecare, adică și încredere în tine, și o imagine corespunzătoare, umor, deschidere la abordări diferite, dar și hotărâre. Inspiră încredere, argumentează orice idee, fă research, pregătește-te pentru orice întrebare și pentru orice impediment și dă dovadă de empatie. Fii sincer și dezvăluie care sunt obiectivele tale de business, ce vrei să obții de la persoanele respective și cum ai de gând să îți implementezi planurile. De asemenea, după fiecare ședință de acest gen, trage anumite concluzii. Vezi cum poți să îmbunătățești lucrurile, ca să fii cât mai bine pregătit pentru următoarea întâlnire.

Citeste si:
În Singapore ai nevoie de 75.000 de dolari numai pentru dreptul de...
În Singapore ai nevoie de...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri