Indiferent dacă locuieşti într-o casă cu curte sau într-un apartament, maşina de spălat rufe este un lucru indispensabil. Însă, acest aparat electrocasnic atât de necesar nu este neapărat şi estetic. Fie că o instalezi în baie sau bucătărie, maşina de spălat rufe va părea masivă şi nu foarte decorativă. Acesta este motivul pentru care designerii de interior recomandă, de multe ori, camuflarea ei.

Iar, în acest sens, există mai multe metode. În plus, pentru a fi mai eficient, poţi opta pentru amenajarea unui spaţiu compact dedicat rufelor, de la spălare şi stoarcere la călcare. Un fel de spălătorie, dar amenajată acasă.

Ce posibilităţi ai pentru a amenaja spaţiul dedicat maşinii de spălat?

Dacă holul apartamentului este mai generos şi dacă, din punct de vedere tehnic, este posibil, intrarea poate fi reproiectată pentru a integra un dulap până în tavan, unde să plasezi masina de spalat rufe şi nişte rafturi pe care să poţi să depozitezi tot ceea ce ai nevoie, de la coşuri, detergenţi şi până la masa pliabilă pentru călcat.

Dacă dispui şi de un uscător, trebuie să ştii că acesta poate fi așezat inclusiv deasupra maşinii de spălat. Dacă alegi această variantă, caută un specialist foarte priceput, pentru a evita accidentele. În acest caz, totul este foarte discret, maşina de spălat şi tot ceea ce ai nevoie pentru rufele tale fiind ascunse în spatele unor uşi care se integrează perfect în decor.

Citeste si:
Coronavirus: Arctic donează spitalelor 50 de mașini de spălat și 25...
Coronavirus: Arctic donează...

O altă posibilitate de a camufla maşina de spălat rufe este de a o depozita în baie, ascunsă într-un dulap, cu sau fără uși, care poate fi alăturat celui pe care ai aşezat chiuveta. În acest caz, având în vedere că în baie ai deja o instalaţie de apă şi scurgere, conectarea maşinii de spălat va fi uşor de făcut.

Dacă ai o locuinţă cu logie sau balcon mare, profită de acest spaţiu pentru a-ţi amenaja un loc special pentru maşina de spălat şi uscător. În cazul unui balcon cu intrare în bucătărie, lucrurile sunt chiar simple, pentru că modificările necesare la instalaţia de apă şi canalizare nu sunt foarte dificil de făcut. Nu trebuie să uiţi nici de instalaţia electrică, necesară pentru aparatele electrocasnice şi iluminat.

Dacă baia nu are dimensiuni generoase, dar dispui de un mic hol lângă ea, amenajează o debara unde poţi să camuflezi foarte uşor maşina de spălat şi uscătorul, fie una lângă cealaltă, fie una deasupra celeilalte. Tot aici poţi amenaja nişte rafturi, sertare şi tot ceea ce ai nevoie. Racordarea la instalaţia de apă se poate face uşor, găurind peretele dintre debara şi baie. Apelează şi de această dată la un specialist pentru a face aceste modificări.

Citeste si:
Cum să transformi o casă la țară într-o veritabilă gospodărie
Cum să transformi o casă la...

Dacă locuința este atât de mare încât să includă un dressing și dacă, din punct de vedere tehnic, este posibil, poți amenaja aici un colț dedicat spălării rufelor. Lucrurile necesare pot fi camuflate într-un dulap cu uși sau în spatele unui perete fals ori, de ce nu, după o perdea decorativă, care să respecte estetica încăperii. O altă soluţie pot fi uşile glisante.

În cazul în care în locuinţă există o scară mai lată şi mai înaltă, profită de spaţiul de sub ea pentru a amenaja “spălătoria”. Investeşte în nişte uşi pe măsură pentru a camufla totul.

Uneori, este necesar să decizi dacă poţi renunţa la câțiva metri pătrați pentru... a câștiga spaţiu. În bucătărie sau baie, poţi face o modificare foarte uşoară, respectiv să separi o parte din încăpere cu ajutorul unor uşi glisante din tavan până în podea. În bucătărie, în spatele acestor uşi, poţi instala, pe lângă maşina de rufe, pe cea de vase, dar şi spaţiul de gătit cu chiuvetă şi aragaz. Odată ce ușile glisante vor fi închise, spaţiul dedicat rufelor şi gătitului va deveni invizibil.

Citeste si:
Tururi virtuale în Israel: CINCI locuri pe care le poți vizita cu...
FOTO | Tururi virtuale în...
Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Citește și
Concurenții unei emisiuni Big Brother au aflat abia marți de criza coronavirus
Setari Cookie-uri