Review restaurant George Butunoiu: Noi am rămas trei ceasuri la cină la KANE, însă toți de la celelalte mese au stat mai mult. Asta spune ceva…

Am revenit la KANE ca să-i vedem grădina, deschisă acum, în vremea pandemiei, și să vedem și noul meniul de degustare al lui Chef Cătălin Bejenariu.

Grădina din față e foarte frumos amenajată, cu multă verdeață și, mai ales, cu priveliștea Bucureștiului din romane de jur împrejur. Partea cu poezie a orașului nostru, cu case vechi și copaci bătrâni, cu străzi rareori drepte. Mai au o mică terasă ascunsă, cu o singură masă mare sub un copac bătrân, încă și mai interesantă. Nu am putut să-i fac poze pentru că era deja ocupată când am ajuns noi.

Cina a fost memorabilă și am descris-o într-un articol separat, nu mai reiau detaliile. Am luat meniu de degustare, desigur, cu mai mult de zece feluri, dacă e să socotim câte farfurii diferite au ajuns pe masa noastră. Toate foarte bune și original prezentate, după cum se vede și în poze.

Citeste si:
Prezentarea experienței de lucru în CV-urile managerilor
Prezentarea experienței de...

Serviciul la fel de personal, cu același chelner pe care l-am pozat și despre care am scris și data trecută. Terasa plină. Mai veneau câte unii fără rezervare, dar nu mai aveau loc, așa că plecau uitându-se cu jind în farfuriile noastre.

Am făcut ochii roată de mai multe ori, și aproape toți luau meniul de degustare. Noi am stat trei ceasuri la KANE. Mesele s-au umplut la scurt timp de la sosirea noastră, și nu am văzut pe nimeni să-și fi terminat cina și să se ridice să plece. Asta spune ceva, că nu au venit la KANE doar de foame, ci pentru mult mai mult decât atât. Și păreau toți mulțumiți de ce au găsit…

Citeste si:
Review restaurant George Butunoiu: 20 de ani de Mesogios în București
Review restaurant George...

Așadar, dacă e să fac și eu o recomandare celor care merg acolo, este să ia meniul de degustare. Data trecută am scris că porțiile erau anormal de mici. Au mai lăsat de la ei, și acum sunt normale pentru un restaurant de fine dining.

Însă, având atât de multe feluri, un singur meniu de degustare poate să ajungă unei perechi cu parte bărbătească cu profil și poftă de intelectual și cu o parte femeiască cu un număr rezonabil de kilograme.

Citeste si:
Review restaurant George Butunoiu:Cel mai sofisticat home delivery...
Review restaurant George...

Un astfel de meniu costă 330 de lei, și mai scoți încă 200 de lei de pe card pentru vinuri. Dar dacă vrei să mănânci tot cam atât, însă comandând felurile unul câte unul, să vă asigurați că aveți de vreo două ori mai mulți bani.

Da, KANE și cele încă vreo câteva restaurante cu chefs tineri și foarte talentați sunt creatorii și reprezentanții Noii Bucătării Românești Fine și mândria orașului în fața străinilor care o descoperă. Și, cine știe, poate că într-o zi vor face o escapadă în București doar pentru un tur gastronomic prin aceste noi restaurante, ca apoi să rămână până spre dimineață în Centrul Vechi…

Sursa foto: George Butunoiu

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Setari Cookie-uri