Domaine Vinarte, prezentă în zona Olteniei cu Crama Bolovanu, în Sâmburești și Crama Stârmîna, în Mehedinți, cu o experiență de peste 20 de ani pe piața vinurilor autohtone, lansează aplicația mobilă VINARTE, făcând astfel și primul pas către Realitatea Augmentată în industria atat de conservatoare a vinurilor.

Digitalizarea comunicarii brandurilor din portofoliu, cu focus pe Realitatea Augmentată și reconstrucția platformei online, cu focus pe shopul online sunt o consecință firească a înțelegerii noilor obișnuințe de consum din anul precedent.

Toată situația generată de restricțiile impuse a influențat și modificat mult capacitatea companiilor producătoare de vin de a interacționa cu consumatorii, piața Horeca și de evenimente fiind cele care ofereau în trecut experiențele cele mai complexe prin degustările oferite. Retail-ul modern, prin diverse acțiuni întreprinse, a făcut eforturi de a păstra apropierea de consumatori în aceasta perioadă, bineînțeles ținând cont de diferențele de abordare dintre cele două canale de vânzare și aplicând măsurile de siguranță sanitară.

În urma analizei dinamicii obiceiurilor de consum, Vinarte a decis să se alinieze cu prezența consumatorilor săi și să facă astfel, un upgrade în comunicarea cu aceștia.

“Reorientarea către canale noi de vânzare sau adaptarea produselor din portofoliu pentru noi canale este un proces destul de greu și nu se poate petrece de pe o zi pe alta, mai ales în cazul unui produs cu puternice atribute senzoriale, care are nevoie de sesiuni de degustări și evenimente. Cu toate acestea, în jumătate de an, echipa Vinarte a reușit să stabilească noi parteneriate cu magazine online, să-și construiască propriul shop online. În plus, ne-am concentrat pe elemente de comunicare noi, moderne, din zona de Augmented Reality, încercând să substituim într-un limbaj modern, atributele subtile ale vinurilor noastre. Dacă vreți, este ca și cum mutăm petrecerile din offline în online, adaptându-ne la noua realitate” a declarat Rodica Căpățână, director general Vinarte.

Pentru anul 2021, Vinarte își propune să acorde o atenție sporită canalelor de comunicare digitală, încercând să transmită consumatorilor într-un mod virtual, prin intermediul AR, caracteristici ale vinurilor, modalități de asociere culinară, sugestii de servire, precum și povești ale personajului principal care guvernează Crama VINARTE, emblematicul Țap Pan (simbol regăsit pe coifurile tracice, sec IV Î.C, descoperite la Porțile de Fier) - simbol al libertății, rusticului și al petrecerilor în natură.

În susținerea noii strategii, deja 90% dintre etichetele vinurilor Vinarte conțin elemente de Realitate Augmentată, ce aduc consumatorilor, prin scanarea cu telefonul mobil, o experiență imersivă și multisenzorială în universul cramelor Stărmina (Mehedinți) și Castel Bolovanu (Sămburești, Olt). Aceste experiențe noi conturează un ecosistem viu de interacțiune cu vinurile Vinarte, ce crează suspans, emoții și dorința de a afla notele și aromele vinului, dar și educă în ceea ce privește soiurile sau un pairing perfect de wine&dine.

Aplicația mobilă VINARTE este gratuită și poate fi descarcată din App Store și Google Play.

Înființată încă din 1998, patrimoniul Vinarte în România este reprezentat de Crama Castel Bolovanu din Samburești, județul Olt - o podgorie de 60 ha și Crama Stârmina, lăngă Turnu Severin în județul Mehedinți - o podgorie de 190 ha.

Brand-urile din portofoliul Vinarte: Soare, Prince Mircea, Sirena Dunării, Castel Bolovanu, Roza de Samburești, Nedeea, Domeniile Vinarte, Castel Stărmina.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri