Rata ridicată a inflației și scumpirile din ultima vreme nu au influențat negativ rezervările pentru vacanțe, a precizat Glenn Fogel, CEO-ul Booking.

”După doi ani în care oamenii nu au putut pleca nicăieri, vacanțele sunt cele mai dorite evenimente. În plus, turiștii au făcut economii în această perioadă pentru a putea pleca în concediu. De asemenea, sunt și unii care nu se uită la prețuri, vor pur și simplu să plece undeva”, a declarat acesta, scrie CNBC.

Însă, în ciuda măsurilor pe care instituțiile financiare internaționale le iau pentru controlarea inflației, Fogel se așteaptă ca veștile din jurul turismului să se înrăutățească. Acesta avertizează asupra creșterii prețului combustibilului, care este direct influențat și de războiul din Ucraina.

”Dacă plănuiți o vacanță de vară, acum e momentul pentru rezervare. Prețurile sunt în creștere și nu cred că există vreo cale de întoarcere în acest sens”, a mai spus acesta.

Turiștii cu bugete mai mari pentru vacanțe sunt, în general, văzuți ca fiind mai puțin sensibili la prețuri mai mari, deoarece sunt în măsură să își permită facilități premium. Companiile aeriene caută să răspundă acestui grup de călători, în special pe rutele internaționale, pe măsură ce călătoriile transfrontaliere au început. Călătoriile internaționale s-au recuperat mai lent după scăderile legate de pandemie decât călătoriile interne.

Fogel se așteaptă ca turismul să își revină anul acesta, dar precizează că vor exista diferențe regionale notabile.

Asia nu își va reveni atât de rapid, așa cum se întâmplă cu Occidentul. Și, în plus, mai e situația din Ucraina, care pune în așteptare Europa de Est”, a conchis acesta.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri