Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă surprinzător de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4, luni, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, notează Agerpres.

Halep, a şaptea favorită a turneului, care venea după un titlu WTA 1.000 obţinut la Toronto, s-a înclinat după o oră şi 40 de minute în faţa unei jucătoare tinere, de 20 de ani, care ocupă doar locul 124 în lume.

Halep a fost de nerecunoscut în primul set, în care nu a găsit antidot pentru jocul ucrainencei. Snigur a avut 3-0, 5-1 şi s-a impus cu 6-2, în doar 30 de minute.

Setul secund a fost parcă desprins din alt meci, Halep făcându-şi jocul obişnuit, dominând adversara şi câştigând cu un sec 6-0 după 24 de minute.

În decisiv, Halep a greşit din nou foarte mult, Snigur şi-a revenit după contra suferită în actul secund şi a condus cu 2-0 şi 5-1, românca s-a apropiat la un singur ghem pe tabelă, 4-5, dar ucraineanca a reuşit să încheie conturile cu 6-4.

Halep a reuşit 3 aşi, ambele jucătoare au făcut câte 3 duble greşeli, românca a avut procentaje superioare la ambele servicii, chiar şi la mingile de break, încheind cu mai multe puncte la total, 76-70. Halep a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 13-11, dar şi mai multe erori neprovocate, 30-27.

Este pentru a patra oară când Halep pierde în primul tur la Flushing Meadows (2010, 2017, 2018, 2022), după ce anul trecut a ajuns până în optimile de finală. Cel mai bun rezultat al său la New York rămâne semifinala din 2015.

Halep va primi 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participarea la US Open.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri