Sărbătorile de iarnă reprezintă momentul perfect în care poți aduce bucurie în sufletele celor dragi. Deși poate părea un gest simplu, oferirea unui cadou din inimă stârnește chiar și cel mai subtil și timid zâmbet. Deși poate părea o activitate ușoară, alegerea cadoului perfect poate fi o adevărată provocare, având în vedere diversitatea preferințelor și stilurilor individuale.

Dacă pentru familie sau prieteni apropiați este mult mai ușor, să alegi cadoul potrivit, pentru colegi, parteneri sau angajați alegerea cadoului perfect este, de cele mai multe ori, un stres. Cu toate acestea, există o soluție simplă care te va ajuta să îi surprinzi pe cei dragi, oferindu-le cadouri pline de inspirație, care transmit recunoștință și care creează conexiuni autentice între colegi.
Gift Idea, cel mai mare furnizor de coșuri cadou corporate din România aduce un strop de magie în această perioadă și vine în ajutorul tău oferind o gamă largă de cadouri și idei personalizate. Tot ce trebuie să faci este să stabilești împreună cu unul dintre consilierii Gift Idea bugetul alocat per cadou și produsele pe care te-ai gândit să le incluzi în coșul cadou: panettone sau cozonac, vin rosu, praline belgiene, produse traditionale, produse gourmet, etc.


Cu o strategie de afaceri centrată pe excelența calității și orientată către client, Gift Idea colaborează cu producători de încredere și furnizori de renume care pun accent pe oferirea unor produse de calitate superioară. De la ingrediente și materiale până la design și ambalare, fiecare produs reflectă cele mai înalte standarde depășind, de cele mai multe ori, așteptările clienților. Iar pentru ca fiecare client să se simtă apreciat, în această perioadă Gift Idea oferă un discount la precomenzile de Crăciun.


”Lucrăm cu cei mai buni furnizori din domeniu care împărtășesc valori similare cu business-ul Gift Idea. Avem o strategie centrată pe client cu accent pe furnizarea serviciilor de înaltă calitate. Suntem atenți la cerințele și nevoile clienților și încercăm să găsim împreună cele mai bune variante care să satisfacă chiar și cele mai exigente gusturi. Suntem pe piață de peste 10 ani, timp în care ne-am perfecționat constant fiecare etapă a operațiunilor noastre, începând de la procesul de ambalare și până la momentul livrării. Doar așa am reușit să creștem capacitatea de producție de la sute de bucăți pe zi, la mii de bucăți, iar anual să vindem mai mult de 300.000 de coșuri corporate. Astăzi, ne mândrim cu o performanță impresionantă în ceea ce privește capacitatea de producție și datorită celor peste 3.000 de clienți, care au încredere în business-ul nostru și în calitatea produselor, Gift Idea se poziționează ca lider de piață în acest segment.”, declară Vlad Prioteasa și Cosmin Poenaru, fondatorii Gift Idea.
Anul acesta Gift Idea a pus la dispoziția clienților o selecție variată de coșuri cadou, de diferite forme și mărimi, umplute cu cele mai rafinate produse, în funcție de buget. Așadar, poți alege un coș în valoare de 30 de lei, în care vei găsi biscuiții italienești și napolitanele delicioase, gata să fie savurate alături de cafeaua atent măcinată, dar și bomboane rafinate de ciocolată care vor răsfăța papilele într-o seară liniștită de iarnă. Iar dacă vrei să oferi un cadou complet, poți alege un coș de peste 100 de lei în care vei găsi, pe lângă bunătățile mai sus menționate, fie o sticlă de vin de cea mai bună calitate, care poate fi savurat alături de persoana iubită, fie un cozonac pufos care va completa perfect masa de crăciun sau, de ce nu, un set de relaxare, în care vei găsi lumânări parfumate, esențe de cameră sau produse parfumate care îți vor răsfăța pielea într-o seară de decembrie.


În plus, cu ajutorul Gift Idea vei scăpa de agitația din magazine, de timpul pierdut în trafic și de împachetarea cadourilor și vei câștiga timp prețios alături de echipa ta. Dacă nu știi ce cadou să oferi angajaților anul acesta, intră AICI și, în mai puțin de jumătate de oră, vei avea mai multe idei decât te-ai fi așteptat.
Nu uita că cea mai îndrăgită sărbătoare nu este doar un moment al dăruirii de cadouri. Se suprapune și cu sfârșitul anului, fiind un moment potrivit în care poți recompensa angajații pentru munca depusă în ultimele 12 luni. Iar, cu un coș cadou de Crăciun îți poți manifesta aprecierea față de angajați și poți încuraja crearea unei conexiuni de durată, un beneficiu important pentru cultura companiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri