Dacă sunteți pasionat de culinar, atunci probabil știți cât de importantă este asortarea unui preparat cu o anumită băutură. De la mâncărurile simple până la cele prăjite sau la delicatese, aveți o mulțime de băuturi din care să alegeți.
Însă, astăzi ne vom concentra pe una dintre cele mai rafinate dintre ele. Este vorba despre prosecco. În rândurile ce urmează vrem să vă ajutăm prin enumerarea de tipuri de vin spumant, în funcție de aromă și nivelul de efervescență. Astfel, veți afla mai repede ce sortiment vi se potrivește și cum să îl faceți să strălucească, alături de o mâncare favorită. Cu siguranță vă veți impresiona toți apropiații la următoarea masă în familie. Deci, dacă vă doriți să aflați despre ce este vorba, citiți în continuare.
Spre deosebire de vin, fie el vin roșu, alb sau rose, prosecco oferă o gamă mai restrânsă de arome, însă la fel de captivantă. Printre notele de vârf pe care le veți remarca se regăsesc gusturile fructate, perlate, parfumate și florale. Aceste arome, alături de mâncărurile potrivite, nu vor face decât să vă delecteze la fiecare înghițitură. Vă veți simți de parcă sunteți în vacanță, pe o terasă aglomerată lângă mare, cu soarele strălucind în peisaj de fiecare dată când gustați. Ce poate fi mai relaxant de atât? Dar, pentru a știi cu ce preparate să îl asortați, trebuie să aflați și care sunt tipurile de băuturi promise. Așadar, fără să mai stăm pe gânduri, iată ce trebuie să rețineți.
În primul rând, ne dorim să ne concentrăm pe gusturile diverse de prosecco din care puteți alege. Este vorba despre sortimentele brut, extra sec, sec, demi-sec și dulce. Fiecare dintre acestea se potrivește cu mâncăruri aparte ce le fac aromele să iasă în evidență. Iată și cum le puteți consuma. Pentru sortimentele cu conținut scăzut sau moderat de zahăr, cum ar fi brut, extra sec și sec, vă recomandăm următoarele preparate: aperitivele – precum bruschetele, nucile sau măslinele, fructele de mare – precum creveții, peștele la grătar, stridiile sau calamarul, salatele – precum cele grecești, caprese sau clasice, făcute în casă ori chiar și platourile cu brânzeturi de tipul mozzarella, brânza de capră sau gouda. Decizia rămâne la latitudinea dumneavoastră. Rețineți doar că tipurile de vin spumant cu mai puțin zahăr se potrivesc cu mâncărurile sărate. Cât despre celelalte două sortimente, și anume demi-sec și dulce, aflați că ele strălucesc mai bine lângă niște preparate minimaliste și dulci. Printre acestea numărăm deserturile – precum cheesecake-ul, tartele cu fructe sau ciocolata, salatele de fructe, pastele cu sos alb sau de brânză ori chiar mâncărurile de brunch – precum clătitele și waffle-urile sau mâncărurile picante. Lăsați-vă imaginația să zboare și, cu siguranță, veți găsi sortimentul care vi se potrivește cel mai bine.
Acum că v-am vorbit despre gustul prosecco-ului, ne-a mai rămas să vă vorbim și despre nivelul de efervescență, după cum v-am promis. Pe această cale, aflați că puteți alege din trei sortimente: spumante metodo classico, spumante sau frizzante. Fiecare dintre acestea surprinde cu note elegante și efervescență aparte. De exemplu, spumante metodo classico se remarcă prin calitatea de nivel înalt a băuturii și autenticitatea sa. Acesta dispune de cel mai înalt nivel de efervescență dintre toate trei și oferă bule de aer persistente. Spumante, pe de altă parte, surprinde cu o efervescență medie, potrivită. El dispune de bule de aer mai calme și mai ușor de digerat. Nu în ultimul rând, frizzante ne uimește cu calitatea sa semi-acidulată, de o eleganță specială. Bulele de aer fine și gustul mai light îl fac să fie printre cele mai des întâlnite sortimente de pe piață. Dar, pentru a vă bucura pe deplin de calitățile fiecăruia, trebuie să știți și cu ce preparate să le asortați. Începem cu acesta din urmă și vă spunem că frizzante se potrivește cu aperitivele ușoare – precum bruschetele și sosurile, cu fructele proaspete, brânzeturile moi – precum feta sau brie și cu salatele clasice, pe placul întregii familii.
Spumantele se asortează mai bine cu mâncărurile pompoase. Aici ne referim în mod special la preparatele servite la nunți, botezuri sau aniversări ori la caviar, homar sau midii. Este un vin spumant de restaurant și evenimente speciale. Cât despre spumante metodo classico, aflați că acesta se ridică la un nivel și mai înalt. Delicatesele precum cele regăsite în Haute Cuisine sau caviarul, foie gras, trufele, brânzeturile fine ori scoicile Saint-Jacques și stridiile sunt cele mai potrivite alegeri dacă vă doriți să aveți parte de o cină mai fabuloasă ca niciodată. Trebuie să aveți un gust dezvoltat și o pasiune aparte pentru culinar ca să savurați pe deplin aceste bunătăți. Iar alături de băutura potrivită, vă garantăm că vă veți simți ca la un restaurant cu stele Michelin.
Acum că ați aflat toate detaliile, v-ați convins de versatilitatea băuturii? Noi așa sperăm! Pentru și mai multe sfaturi, puteți naviga mediul online.
Sursa foto: unsplash.com