The Group se aliaza cu OMD Romania si PHD

The Group, cel mai mare grup de comunicare de pe piata locala, cu afaceri de peste 115 de milioane de euro anul trecut, a incheiat un parteneriat cu OMD Romania si PHD, agentii care au avut un business de circa 30 de milioane de euro in 2010.

The Group a fost fondat in 2005 de catre antreprenorii Mihaela Nicola si Zoltan Szigeti.

Cele doua grupuri isi vor consolida investitia in media prin intermediul agentiei de media buying apartinand The Group, acesta devenind actionar in agentiile OMD si PHD.

“Am ales sa dezvoltam mai departe operatiunile noastre de investitie media impreuna cu Zoltan Szigeti, bazat pe reputatia si performantele profesionale ale acestuia” a declarat Collin Gottlieb, CEO Omnicom Media Group EMEA.

“Avem convingerea ca parteneriatul realizat cu The Group va contribui la dezvoltarea viitoare a operatiunilor noastre de media, cu aplecare constanta pe excelenta in servicii profesionale, pe care OMD si PHD o ofera pretutindeni Clientilor lor” a declarat Ian Clarke, CEO Omnicom Media Group CEE.

Totodata, Liana Mihai a fost numita de catre Omnicom Media Group in functia de Managing Director al agentiei OMD, ea inlocuind-o astfel pe Carmen Tanasie.

The Group lucreaza cu peste 80 de branduri, insa managementul nu spune niciodata public numele clientilor. In jur de 60% din businessul holdingului este generat de companiile multinationale si 40% de branduri apartinand companiilor autohtone.

Printre clientii castigati anul trecut se numara contul de media al Romtelecom, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicatii de pe piata locala, cu afaceri de circa 720 de milioane de euro in 2010.

Pe de alta parte, The Group a pierdut un singur client anul trecut, compania respectiva alegand sa lucreze cu agentia care ii gestioneaza contul la nivel international.

Omnicom Media Group Romania este unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare de pe piata locala. Acesta are 46 de angajati si cuprinde agentiile de media OmnicomMediaGroup, OMD si PHD si diviziile Fuse (comunicare prin continut), Media Digital (divizie de online) si Opera (trading). Dintre acestea, cel mai mare business este derulat de OMD, care in 2010 a avut afaceri de circa 29,9 milioane de euro.

In prezent, grupul lucreaza pentru peste 30 de clienti, printre acestia numarandu-se Dacia Renault, McDonald's, Walmark, Citroen, Mars Wrigley, Barila, Duraziv si AXN. Pe de alta parte, OMD Romania a pierdut anul trecut contul de media al Vodafone, operatorul de telecomunicatii hotarand in octombrie anul trecut sa lucreze din nou cu agentia de media Universal McCann, parte a grupului McCann Erickson. OMD castigase contul Vodafone, estimat la peste zece milioane de euro, in ianuarie 2010 ca urmare a unei licitatii la nivel international.

Citeste si

Tanasie, Omnicom Media Group: In 2-3 ani vrem sa fim un grup foarte puternic

Nicola, The Group: Viziunea companiilor ramane aceeasi, strategia se adapteaza

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »



Setari Cookie-uri