Indienii de la Cine Grand, care anul trecut au intrat pe piata locala prin inaugurarea unui cinematograf in mall-ul Uvertura din Botosani, isi continua expansiunea in Romania, prin deschiderea unui nou cinematograf in Capitala, in centrul comercial Auchan Titan.

Cine Grand Titan, cel mai nou multiplex din Capitala, isi va deschide portile vineri, 19 septembrie, la primul etaj al Centrului Comercial Auchan Titan.

Cine Grand Titan dispune de 7 sali de cinema si 950 de locuri. De asemenea, 3 din cele 7 sali sunt dotate cu fotolii ajustabile. Cele trei Sali de la nivelul doi al centrului comercial dispun de o capacitate de circa 180 de locuri, in timp ce restul de patru de la etajul superior, au sali mai mici, cu 60-70 de locuri. Potrivit reprezentantilor Cine Grand, investitia necesara pentru deschiderea spatiului de entertainment s-a ridicat la 3,5 milioane de euro.

“Avem experienta unui an pe piata din Romania si am avut multe de invatat. Decizia de a deschide in Capitala un cinematograf Cine Grand a fost una fireasca. Noi am intrat in Romania prin deschiderea unui Cine Grand in Botosani, mai mic, iar rezultatele au fost foarte bine. Investitia in spatiul de entertainemt s-a ridicat la 3,5 milioane de euro”, a declarat pentru wall-street.ro Amitabh Vardhan, CEO Cine Grand.

Planurile indienilor de la Cine Grand in Romania

Potrivit reprezentantului Cine Grand, planul companiei vizeaza extinderea cu mai multe cinematografe in Romania. "In trei ani ne propunem sa ajungem la 50 de ecrane in toata tara - echivalentul a circa sapte unitati, investitii care vor necesita un buget de circa 20 de milioane de euro", a mai precizat Amitabh Vardhan.

Cine Grand este parte a lantului international Cine Grand Network. Pe langa locatiile recent deschise in Romania si Bulgaria, compania are cinematografe si in China, India sau Statele Unite. Totodata, compania este in curs de a-si consolida prezenta pe pietele din India, Bulgaria, Romania, China, America de Sud si America de Nord.

Despre planurile indienilor de la Cine Grand in Romania, intr-un interviu pe care wall-street.ro il va publica in editia zilei de vineri, 19 septembrie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri