A studiat teologia, dar a ajuns in presa politica, iar apoi a trecut la jurnalism de investigatie. Povestea lui Alex Dima, unul dintre pilonii emisiunii, „Romania, te iubesc” nu este total necunoscuta publicului. Ce raman mai putin cunoscute, sau cel putin ce am vrut sa aflam noi, sunt motivatia si determinarea jurnalistului de a face ceea ce considera ca este de datoria lui, intr-o societate in care autoritatile sunt mai putin interesate de acest aspect, iar presa deviaza de la scopurile sale primordiale.

„Cred foarte tare si am spus-o de multe ori: schimbarea incepe cu mine. M-am saturat de lamentare si de plansul asta national de mila. Ne-am invatat intr-un regim paternalist in care cineva are grija de noi. Am inteles, e Romania lor si Romania noastra, dar hai sa vedem ce putem face pentru tara noastra si sa schimbam cat putem aici in careul nostru. Eu simt ca-mi fac datoria, nu e doar o vorba, chiar asta simt”, spune jurnalistul.

Alex Dima a ajuns sa realizeze „Romania, te iubesc” in urma cu mai bine de zece ani, dupa ce a lucrat o perioada la campaniile Stirilor Pro TV. A renuntat la teologie pentru a intra in invatamant, iar apoi in presa. A inceput in departamentul politic, unde i s-a deschis apetitul pentru investigatii vazand ce se intampla in politica romaneasca. „Nu ai cum sa stai cu mainile in san. Pana in 2007 ajunsesem la un grad de revolta si saturatie care ma indemna de multe ori sa iau masuri fizice, nu doar verbale. Pentru mine nu a fost o trecere brusca, de la teologie la investigatie, s-a produs in timp, a venit firesc”.

Uneori imi pare rau ca deranjez niste oameni, sunt si ei niste sufletele, dar pe de alta parte am si o enorma satisfactie cand vad ca au ajuns la politie, la DNA.

De-a lungul celor zece ani, „Romania, te iubesc” a avut rezultate vizibile, de la modificari de legislatie, arestari, masuri luate de autoritati, pana la donatii stranse pentru cauze nobile, precum Spitalul de Oncologie de la Marie Curie, MagicHome, Magicamp sau Asezamantul de la Radauti. Cel mai mare impact a fost in zona defrisarilor, unde s-a schimbat legea sigurantei nationale. Un singur material a facut ca 20.000 de hectare de padure pe cale de a fi retrocedate sa fie salvate de autoritati.

Ceea ce fac impreuna cu colegii mei, acesta este jurnalismul care ar trebui facut. Nu sa te duci la TV si sa iti dai cu parerea.

Desi declara ca presa a avut o perioada de cadere, Alex Dima este optimist si vede o retrezire a jurnalismului romanesc. „Au aparut site-uri si proiecte media, e o generatie de tineri care incep sa miste lucruri, sunt jurnalisti care au lucrat multi ani si incep sa faca pe cont propriu presa. Avem sperante cu presa online, acesta este viitorul”, spune Alex Dima.

Alex Dima

Dar ce se intampla cu cei care nu sunt prezenti in online sau care si acolo sunt in diverse bule? „Pentru cei care nu sunt in bula noastra, ne facem noi treaba la TV. Generatiile inaintate care nu au acces la internet sunt captivi ai unor posturi de televiziune sau ale unor curente online in care ei se simt bine, cumva tot tributari ai paternalismului sunt, au nevoie de niste tatuci care sa ii conduca, dar eu sunt optimist, cred ca ne vom trezi usor-usor”, spune Alex Dima.

"Romania, te iubesc" nu ar fi rezistat la alt post de televiziune

Ar fi avut „Romania, te iubesc” acelasi succes daca ar fi fost difuzata la alt post? „Cred ca daca emisiunea ar fi fost difuzata la un alt post de televiziune, nu ar mai fi fost de mult”, spune Alex Dima. Avantajul difuzarii in cadrul ProTV, spune jurnalistul, este ca nu au fost constransi, nu au avut parte de restrictii sau interventii.

Avem libertate si daca eram la un alt post, nu cred ca aveam viata atat de lunga. Am incheiat acum sezonul 20, suntem la episodul 330, sunt 10 ani de emisiuni, am luat tronsonul de "Tanar si nelinistit". La noi nu a existat un material care sa fie facut si sa nu intre pe post ca a intervenit cineva.

Presiuni, insa, au existat de-a lungul timpului si in cadrul emisiunii „Romania, te iubesc”, nu in ultimii ani, explica Dima. „Dar a existat aceasta politica editoriala, cel putin in cazul nostru, in care daca ai documente, acte, dovezi ca, daca este asa cum spunem noi, il difuzam pe post. Pentru ca altfel esti dat in judecata si se complica lucrurile. Am avut reclamatii la CNA, am fost dati in judecata, am avut procese. Cum am facut fata interventiilor din partea persoanelor sus-puse? Deja nu mai era la mine sa fac fata, ci la cei care erau mai sus de mine si care au avut grija sa pareze. Asa a rezistat emisiunea, pentru ca altfel ne inchideam de mult, daca se dadea curs interventiilor”.

Pe teren, insa, situatia este cu totul alta. Situatiile tensionate si stresante cer multa diplomatie si documentare, spune jurnalistul: „Trebuie sa stii mai bine decat cei care au furat cat si cum au furat, trebuie sa o dovedesti cu acte. Eu am alergat intotdeauna in spate si nu a pus nimeni mana pe mine, dar au fost cazuri in care s-a sarit cu toporul la operatori. Cred ca au sarit cu un bici la mine”, povesteste Alex Dima.

E o combinatie de andrenalina, parca simti ca ai afla numerele la loto in momentul in care i-ai prins. E o emotie, combinata cu adrenalina, cu frica si cu o doza mare de nebunie.

Alex Dima

S-a gandit vreodata sa renunte? „Nu. Trebuia? Acum iti faci calculele si la fata locului, cat te mult te arunci intr-o poveste. Depinde de la caz la caz, dar facem asta de 10 ani si o sa tot facem. Eu nu ma gandesc sa renunt, dar sunt convins ca la un moment dat o sa fiu nevoit. Cel putin pe o perioada de inca 10 ani cred ca o sa mai facem investigatii.

Subiectele preferate de Dima sunt cele care implica munca de teren, mers pe munti, paduri, dealuri, vai, „materiale pentru care iti pui bocancii in picioare, unde exista adrenalina, provocare si aer curat. Mai putin atunci cand subiectul tau este despre o groapa de gunoi”. Materiale care arata abuzurile sau lipsa de interes a autoritatilor. Materiale care incarca negativ realizatorii, cat si spectatorii. „Bineinteles ca la un moment dat trebuie sa faci si alte materiale ca sa te incarci pozitiv. Dupa ce o ancheta intra pe post, simti nevoia sa faci un alt gen de material”, adauga Dima.

Astfel sunt realizate materialele de 1 decembrie, unde sunt prezentati oameni care fac lucruri bune in si pentru Romania sau campaniile pentru strangere de fonduri pentru diverse cauze nobile. „Au fost materiale despre asezamantul de la Radauti, Magicamp, Magichome, te incarca suferinta oamenilor de acolo, dar in cele din urma iti ofera si energie buna, stii ca faci un material care va misca lucruri. Asa cum poti sa iti iei energie si din anchete, si acolo misti lucruri, dar iti vine sa ii strangi de gat”, spune Dima.

Cum se abtine in astfel de momente? „Arma noastra este microfonul si tastatura, acolo ne aratam frustrarea si toate sentimentele din teren. Te descarci cand faci materialul, cand ajunge unde trebuie si schimba ceva. De schimbat se schimba, dar in ritmul nostru romanesc, daca facem 5 km de autostrada pe an, cat de mare sa fie schimbarea?”, spune Dima.

Noi facem ceea ce nu fac autoritatile

Ancheta preferata a jurnalistului este cea la care lucreaza in prezent, spune Alex Dima, care ofera totusi un exemplu: ancheta despre Dunare, „Un fluviu de prostie”, un material care a curs de la sine, cu marfa de anchetat, investitii, incompetenta, dezastru: „E cinic din partea mea sa spun ca mi-a placut, dar din punct de vedere profesional eu mi-am facut treaba, noi lucram cu materialul clientului si incerc sa arat lucrurile cat mai bine, sa se inteleaga ce e acolo”.

Noi cumva cred ca am depasit cu mult limita jurnalismului. In momentul in care ma duc in padure si il prind pe unul la taiat de lemne si il dau pe mana politiei, facem ceea ce ar trebui sa faca autoritatile. Ii tragem de maneca pe cei din teren care gresesc, dar si autoritatile care ar trebui sa isi faca treaba.

„Aici e marea noastra buba: ca avem oameni incompetenti in functii de conducere, oameni care nu-si au rostul acolo, pusi pe criterii politice care au generalizat starea de stat la stat. De obicei, acolo unde le-am aratat s-au luat masuri, au fost controale, s-au dat legi, dar nu poti sa te duci peste tot in tara asta”, spune Dima.

Dar schimbarile si masurile luate de autoritati nu sunt pe moment? Se respecta, se tine cont de ele? „Bine ca o fac si pe moment, acestea sunt reactii imediate la materialele pe care le facem. Ele au un efect in timp, dar ce se intampla acolo unde am fost noi si am aratat asa ar trebui sa se intample peste tot: sa aplici legea, sa dai amenzi, sa tii curatenie, sa nu ii mai lasi sa taie padurea, sa construiesti, sa faci curatenie in spital, nu ca am venit eu de la Pro TV sa filmez. Asa ar trebui sa faci tot timpul, dar ne lipseste constiinta asta cu totul, sa facem treaba”, explica Dima.

Asa cum crede intr-o reinviere a jurnalsimului romanesc, Alex Dima spera intr-o redresarea a Romaniei, spera ca oamenii vor iesi la vot, spera in aparitia unei noi generatii de politicieni, care sa respecte breasla jurnalistilor si sa ii trateze cu respect. „Incidentul din Parlament de saptamanile trecute arata clar atitudinea lor fata de noi. Cum sa faci zid in jurul parlamentarilor si sa dai coate in jurnalisti? Dar iesi si raspunde-ne la intrebari, ca doar atat iti cerem. L-am intrebat pe domnul Dragnea despre strategia de dezvoltare a Teleormanului facuta de el in 2010, cand promitea ca pana in 2015 va realiza aeroport, autostrada, drum express. A evitat sa imi raspunda, ma tragea pe mine la raspundere daca stiu cate localitati fara apa sunt in tara? Asta nu-i un argument, fa-ti treaba. Si cand a vazut ca insist, mi-a propus sa discutam in particular. Crezi ca a mai aparut?”, povesteste jurnalistul.

Nu suntem pusi pe harta, agresivi sau mereu in cautarea unor nereguli. Acesta este perceptia lor despre jurnalisti. Vreau sa inteleg ce vrei sa faci.

Trebuie sa fii optimist in meseria de jurnalist? „Altfel ce facem, ii lasam in pace si plecam?! Eu cred ca sanse avem pentru ca Romania se bazeaza pe niste celule care functioneaza, pe niste oameni care ne tin vii, care au atras fonduri europene si au format comunitati care merg, care au investit, care se bat cu statul roman, care platesc taxe aberante, care fac bine, care fac lucruri fara sa ii oblige cineva, ci pentru ca simt ca aceasta este datoria lor. Oameni la care ma duc ori de cate ori dau de nemernici in teren care nu fac nimic, oameni la care ma raportez si in care ma ancorez, de unde imi iau energie si ale caror povesti incerc sa le spun si aduc un suflu de bine”, incheie Alex Dima.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri