Revista "Dilema veche" își suspendă versiunea tipărită, după 27 de activitate neîntreruptă, se arată într-un mesaj postat de redactorul-șef al revistei pe pagina de Facebook.

"Dilema veche" va rămâne în varianta online, "o vreme", după cum se precizează în mesajul postat, care arată că este vorba despre o decizie "în mod special dureroasă". Reprezentantul Dilema Veche motivează dispariția revistei în print ca un efect al dispariției pieței: prăbușirea rețelelor de distribuție și dispariția clienților care cumpărau revista de la chioșcuri.

"Dragi cititori, în condițiile date, revista „Dilema veche” își suspendă versiunea tipărită și rămîne, o vreme, doar online. După 27 de ani de apariție neîntreruptă în print, această decizie este în mod special dureroasă. Mulțumită dumneavoastră, miilor de cititori care ați cumpărat în fiecare săptămînă „Dilema veche” de la chioșc, revista în versiune tipărită a rezistat solid presiunii spiritului „online” al vremii noastre, dar, iată, nu poate rezista actualei conjuncturi economico-sociale. Știm că ar fi „corect civic” să spunem că am luat această decizie ca să protejăm cititorii și distribuitorii. Dar motivul real este acela al dispariției pieței: rețelele de distribuție s-au prăbușit, iar oamenii care ne cumpărau de la chioșcuri cu emoționantă fidelitate săptămînă de săptămînă au dispărut sub puterea Ordonanțelor Militare. Sperăm, desigur, să revenim în versiune tipărită imediat ce se va putea.

De acum înainte, pentru scurt timp, sperăm, ne veți găsi exclusiv online. Revista se va reorganiza începînd de luni, 6 aprilie, după un nou ritm de viață, specific noului mediu. Rămînem ce-am fost, sîntem prea vechi ca să ne schimbăm, doar că trecem de la substanța hîrtiei la impalpabilul virtual", se arată în mesajul postat pe Facebook.

Sursa foto: Facebook Dilema Veche

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri