Concertul Celine Dion din iulie se reprogramează pentru 2021

Concertul Celine Dion, ce urma să aibă loc pe 29 iulie la Arena Națională din București, va fi amânat în contextul pandemiei COVID-19. Evenimentul urmează a fi reprogramat pentru 25 iulie, anul viitor. Biletele achiziționate își păstrează valabilitatea.

Celine Dion a anunțat astăzi că turneul COURAGE WORLD TOUR va fi reluat în 2021. Datele inițial programate pentru anul acesta și amânate apoi din pricina COVID-19 au fost reprogramate pentru primavara anului 2021. Spectacolul din București este reprogramat în 25 iulie 2021.

Chiar am sperat să revenim pe scenă cândva anul acesta, dar nu este nimic mai important decât sănătatea și siguranta tuturor. Toată lumea a trecut printr-o perioadă atât de dificilă in timpul acestei pandemii, iar inima mea se îndreaptă spre toți cei care au suferit. Știu că până la urmă vom trece de asta împreună și vom recupera timpul pierdut. Îmi e dor de spectacolele noastre… abia aștept să cânt din nou cu voi toți. Aveți grijă de voi… ne vedem curând!” - Celine Dion

COURAGE WORLD TOUR va reîncepe în primavara lui 2021 și se va desfășura în 32 de orașe din toată Europa până în vară, inclusiv în București.

"Ne pare rău că Celine Dion nu va mai putea susține concertul de la București la data stabilită. Pandemia de COVID-19 are un impact devastator nu doar asupra sănătății populației și a sistemului medical, dar și la nivel social și economic, industria muzicală fiind printre industriile afectate grav. Ne aflăm într-un context unic în istoria recentă, trecem toți prin momente cu adevarat dificile și suntem siguri că fanii Celine Dion din România înțeleg pe deplin această situație", a declarat Laura Coroianu, Director Emagic, organizatorul spectacolului din București.

Citeste si:
[VIDEO] Opera Liceu din Barcelona s-a redeschis cu un concert...
VIDEO Opera Liceu din...

Spectacolul Celine Dion de la București face parte din turneul “Courage World Tour” de promovare a albumului omonim, ce urma să cuprindă aproape o sută de orașe din întreaga lume. Artista a susținut deja 52 de concerte sold-out până în luna martie a acestui an. Evoluția răspandirii coronavirusului și măsurile de prevenție adoptate de autorități în ultimele săptămâni au determinat-o pe artistă să amâne partea Europeană a turneului, treizeci și patru de concerte din douăzeci și patru de orașe - inclusiv București - urmând a fi reprogramate anul viitor.

Biletele achiziționate pentru data de 29 iulie 2020 își pastrează valabilitatea pentru 25 iulie 2021. Ultimele bilete disponibile se pot achiziționa de la celine.emagic.ro


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Citește și
Emagic, parteneriat strategic cu Why Not si un nou manager general
Setari Cookie-uri