Cinema City se redeschide. Care sunt premierele de săptămâna aceasta

Redeschiderea cinematografelor din București și din țară, temporar suspendate săptămâna trecută, va coincide cu un număr mare de lansări de film.

Șapte dintre cele mai noi premiere ale sezonului vor putea fi vizionate în sălile Cinema City din toată țara. Proiecțiile vor avea loc respectând toate normele de sănătate în vigoare, menite să asigure siguranța deplină a privitorilor.

1. The Broken Hearts Gallery | Galeria inimilor frânte

Uneori păstrăm în suflet și în sertare amintiri din relațiile anterioare, dar ce se întâmplă când această colecție de amintiri ajunge să ne bântuie și astfel ne împiedică să ne vindecăm rănile și să ne deschidem inima pentru noi relații?

Lucy (Geraldine Viswanathan) știe prea bine ce înseamnă suferință din amor. A adunat în timp atâtea suveniruri care o țin captivă emoțional în fosta relație. Vulnerabilă, neîncrezătoare, se închide în cameră cu zilele, noroc cu prietenele care o scot la propriu dintre cearceafuri, obligând-o să iasă în lume.

Printr-un straniu concurs de împrejurări, îl cunoaște pe Nick (Dacre Montgomery), un tip care îi tot iese în cale. Arogantul cinic care aspiră să devină hotelier este amuzat de colecția ei de suveniruri haioase. Până când Lucy decide să renunțe la obiectele care-i amintesc de relațiile ei amoroase ratate, ba chiar are o idee năstrușnică: de a le expune în prima galerie de artă special dedicată celor dezamăgiți în dragoste, ca și ea - “Galeria inimilor frânte”.

Citeste si:
Cinema City redeschide sălile weekendul acesta
Cinema City redeschide sălile...

2. Greenland | Greenland: Cursa pentru supravieţuire

O familie luptă pentru supraviețuire atunci când o cometă de dimensiuni uriașe pune în pericol existența vieții pe Pământ.

John Garrity (Gerard Butler), soția sa Allison (Morena Baccarin) și fiul tânăr, Nathan, fac o călătorie periculoasă spre Groenlanda, singura lor speranță pentru supraviețuire. Pe fondul unor știri terifiante despre distrugerea orașelor din întreaga lume, familia experimentează tot ce este mai bun și cel mai rău în umanitate, în timp ce luptă împotriva panicii din ce în ce mai mari și infracțiunilor numeroase din jurul lor. Pe măsură ce numărătoarea inversă către apocalipsa globală se apropie de zero, călătoria lor incredibilă culminează cu un zbor disperat, în ultima clipă, către un posibil refugiu sigur.

3. AVA

Ava (Jessica Chastain) este un mercenar extrem de căutat care lucrează pentru o organizație de operațiuni clandestine și străbate tot globul pentru a-și găsi și anihila țintele, întotdeauna personaje extrem de influente.

Cariera ei ia o turnură dramatică în momentul în care o misiune eșuează din cauza informațiilor greșite pe care le-a primit. Cu o misiune ratată și fiind deja cunoscută pentru faptul că pune mereu la îndoială validitatea țintelor pe care trebuie să le elimine, Ava e sfătuită să ia o pauză. Dar șeful organizației decide să o transforme pe ea în țintă, ca să se asigure că nimic nu se va întoarce împotriva companiei. Tatăl ei murise de curând, așa că Ava se hotărăște să se întoarcă acasă la Boston și să încerce să-și repare relația cu mama și sora ei, Judy.

Citeste si:
Ce reguli trebuie să respecți pentru a vedea un film la cinema
Reguli pe timp de pandemie....

Întoarcerea acasă se dovedește a fi una nu prea fericită, căci anii înstrăinării au dus la resentimente adânci. Mai mult, fostul ei logodnic este acum într-o relație cu Judy și este implicat într-o rețea de pariuri ilegale pe care Ava o cunoaște prea bine. Ava trebuie acum să se salveze pe ea, dar să-și apere și familia de amenințări care vin din cele mai periculoase locuri, și asta în timp ce trebuie să lupte cu proprii ei demoni.

4. La Belle Epoque | Cei mai frumoși ani

Viața lui Victor, un sextagenar deziluzionat, este dată peste cap atunci când Antoine, un anteprenor strălucit, îi propune un nou tip de atracție: îmbinând artificii teatrale și reconstituiri istorice, firma lui Antoine permite clienților să aleagă o perioadă din viața lor și să se întoarcă în timp. Victor alege să retrăiască săptămâna cea mai marcantă din viața sa, cea din urmă cu patruzeci de ani când şi-a întâlnit marea dragoste.

5. Trolls World Tour | Trolii descoperă lumea

Anna Kendrick și Justin Timberlake își împrumută din nou vocile pentru continuarea marelui succes internațional din 2016 într-o aventură cu totul specială.

De data aceasta, trolii vor ajunge acolo unde nimeni din universul lor nu a ajuns vreodată. Poppy (Kendrick) și Branch (Timberlake) vor descoperi că există șase triburi diferite de troli răspândite în șase ținuturi diferite, care sunt fanii a șase stiluri diferite de muzică: funk, country, techno, clasică și rock. Așadar, lumea trolilor se face mai mare și mai gălăgioasă!

Citeste si:
Presa internațională: Netflix pregătește o posibilă scumpire a...
Presa internațională: Netflix...

6. Corpus Christi | Boze Cialo

Daniel are 20 de ani și tocmai a ieșit dintr-un centru de reeducare pentru minori. Ajuns într-un mic orășel din Polonia, Daniel se îmbracă în haine preoțești și pretinde că este trimisul Bisericii. Apariția unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locală care începe un proces de vindecare după o tragedie recentă.

7. Honest Thief | Un hoț cinstit

Un hoț cinstit este povestea unui spărgător de bănci cu vechime care vrea să se predea fiindcă s-a îndrăgostit. Dar totul se complică din cauza a doi agenți FBI corupți care pornesc pe urmele lui, hotărâți să-l elimine și să-i fure banii pe care acesta intenționa să-i dea înapoi.

Tom (Liam Neeson) poate fi descris în multe feluri, dar, în principal, este un hoț faimos și un romantic nou-convertit la iubire. Sentimentele sale pentru Annie (Kate Walsh) l-au făcut să vrea să repare greșelile trecutului și să lase în urmă viața de infractor. Deși a operat întotdeauna cu integritate și principii, jafurile sale fiind în exclusivitate fără violențe, nu vrea ca relația lui să se construiască pe minciuni. Se decide să se predea FBI-ului și să dea înapoi banii pe care i-a furat, în schimbul unei înțelegeri care să-i permită o sentință mai ușoară și un cazier curat.

Când sună la biroul FBI din Boston ca să stabilească o întâlnire pentru a mărturisi, agenții Baker (Robert Patrick) și Meyers (Jeffrey Donovan) iau în derâdere apelul lui, despre care sunt convinși că e o farsă. Cei doi își dau seama, însă, că Tom nu glumește și își fac un plan ca să pună mâna pe banii lui, convinși că asta e șansa vieții lor. Așa începe un joc de-a șoarecele și pisica, unde răul și binele se întrepătrund, dragostea fiind singura care arată drumul cel bun.

Mai multe informaţii și programul filmelor pe www.cinemacity.ro.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri