La o lună și jumătate de la redeschidere, cinematografele se luptă pentru a capta atenția românilor rămași în orașe, care nu au avut încă timp de concediu sau care pur și simplu preferă un film la mall în locul intens criticatei plaje din Mamaia. Prin promoții pentru familii, reduceri de prețuri, sau chiar și conținut în limba maghiară adaptat specificului anumitor orașe din România, austriecii de la Cineplexx, unul din cei mai mari operatori de săli de cinema locali, spun că industria este aproape de a atinge din nou cifrele înregistrate înainte de pandemie.

”Fără exagerare, așteptările ne-au fost depășite din primele zile. Situația arată din ce în ce mai bine în ceea ce privește numărul de spectatori. Suntem fericiți să vedem că oamenii vin în număr din ce în ce mai mare la cinema, că avem săptămânal filme noi de oferit publicului și că ne putem desfășura activitatea într-un context sanitar stabil, mai bun de la o zi la alta”, menționează Mădălina Păntucu, Marketing Manager Cineplexx Romania.

Din martie 2020 și până la finalul lunii mai 2021, cinematografele din România au fost închise în majoritatea timpului, doar câteva alegând să își redeschidă porțile, pentru foarte scurt timp, în toamna anului trecut, atunci când relaxarea anumitor restricții anti-COVID a permis acest lucru.

Este o cale lungă până la recuperarea totală, însă avem încredere că industria își va menține tendința de creștere cel putin pe termen mediu

Mădălina Păntucu, Cineplexx

Citeste si:
Topul celor mai populare filme din sălile de cinema americane
Topul celor mai populare...

”Făcând o comparație între media lunii iunie a acestui an versus iunie 2019, trebuie să spunem că cifrele sunt foarte apropiate. Cele mai urmărite lansări ale acestei luni sunt: “Furios și Iute 9” care a înregistrat aproape 117.000 de spectatori după primul weekend – rezultate de block buster similare cu anii buni pre-pandemie, apoi “Trăind printre Demoni 3” cu aproape 100.000 de spectatori într-o lună și aventura “Peter Iepruasul 2” cu 60.000 de spectatori în trei săptămâni de la lansare. ”, explică Mădălina Păntucu.

În rețeaua Cineplexx, cele mai bune 5 premiere de până acum au fost: “Furios și Iute 9”, urmat de “Peter Iepurașul 2”, “Tom și Jerry”, “Cruella” și “Trăind printre Demoni 3”.

Sala cinema Cineplexx

Cifrele sunt considerate ”extraordinare” de către reprezentata Cineplexx, mai ales având în vedere contextul actual, în care lumea își face planuri de vacanță iar anumite restricții anti-COVID încă mai există.

Citeste si:
Ce filme noi ajung în cinematografele românești de săptămâna viitoare
Ce filme noi ajung în...

Promoții, premiere și filme în limba maghiară acolo unde acest lucru se cere – armele Cineplexx pentru a readuce lumea în săli

Cea mai cunoscută locație Cineplexx din România este cea din Băneasa Shopping City – București, după care urmează cea din centrul comercial Titan din Capitală. Lanțul austriac a deschis în plină pandemie săli de cinema și la Sibiu și Târgu-Mureș, în plus față de sala pe care o deținea deja la Satu Mare.

Reprezentanta lanțului austriac spune că oferta Cineplexx a fost adaptată în funcție de publicul țintă din fiecare locație.

Fiecare oraș are specificul său și un stil de viață particular, aspecte care se răsfrâng și în rezultatele din cinema. De exemplu, în Cineplexx Satu-Mare și Târgu-Mureș avem conținut în limba maghiară care este extrem de apreciat de comunitatea maghiară locală. În același timp, promovăm marțea Cinema Day când avem cele mai scăzute prețuri din săptămână, plus promoțiile cu prețuri preferențiale pentru familii la animații, campanii cu care publicul nostru s-a obișnuit deja. În Capitală, sunt apreciate în mod deosebit avanpremiererele”, a explicat ea.

Ea consideră că sectorul de cultură și divertisment, din care fac parte și operatorii cinematografelor, ar fi putut primi mai multă susținere din partea Guvernului în ultimul an, dar se declară mulțumită totuși de felul în care statul a reușit să țină sub control pandemia, precum și de felul în care a fost pus în aplicare planul de redresare economică.

Citeste si:
10 dintre cele mai anticipate filme ale lunii iulie
10 dintre cele mai anticipate...

Sala cinema Cineplexx

”Să fim închiși 15 luni a fost o problemă uriașă, însă și redeschiderea a venit cu o mulțime de noi provocări: capacitate limitată per sală, actualizarea sistemelor de operare cu noile setări restrictive, mentenanța aparaturii și proiectoarelor, realimentarea treptată a stocurilor cu noi produse, igienizare și dezinfectare specială, etc. Este o cale lungă până la recuperarea totală, însă avem încredere că industria își va menține tendința de creștere cel putin pe termen mediu”, menționează Mădălina Păntucu.

Obiceiurile românilor care merg la film: cheltuim pe popcorn aproape la fel de mult ca pe biletul de film. La filme horror mergem doar cu mulți prieteni

Obiceiurile cinefililor din România nu s-au schimbat foarte mult după lunga perioadă de pauză provocată de pandemie. Astfel, dacă facem o comparație între banii plătiți pe bilete vs. banii plătiți pentru popcorn și alte produse ”auxiliare” unei ieșiri la film, diferențe nu sunt extrem de mari, în rețeaua Cineplexx prețul mediu pe bilet fiind doar puțin mai mare decât media consumului de produse valabile în toate locațiile.

”Mersul la cinema pentru români este mai degrabă un obicei de “going out” decât o ocazie specială. Acesta este principalul și cel mai important aspect pozitiv. Apoi, mai contează și premierele din fiecare săptămână. Din observațiile noastre, tinerii vin în grupuri la filmele horror, avem cu predilecție familii la aventuri și animații și avem publicul larg, de obicei împărțit în cupluri, care vin la blockbustere pentru că sunt filme eveniment pe care nu le pot rata. De asemena, la Cineplexx, un segment important este reprezentat de spectatorii care vin pentru avantajele tehnologice din dotare: sunet Dolby Atmos sau ecran RealD Ultimate”, spune Mădălina Păntucu.

Pentru următoarele șase luni din 2021, Păntucu se declară încrezătoare cu privire la o evoluție pozitivă a industriei, în special dacă răspândirea COVID-19 la nivel mondial va fi limitată. Totuși ea atrage atenția că ”trebuie să păstrăm doza de realism prin care ne asumăm și perioadele din vară în care publicul nostru se va concentra mai tare pe concedii, ori acele săptămâni fără lansări puternice… cum ni s-a mai întâmplat și în trecut”.

Sursa foto: Cineplexx

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Sișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-sef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri