Este important sa intelegem ca independenta noastra financiara la pensionare depinde de actiunile (de economisire si investitii) pe care le facem in perioada activa. O abordare prudenta in planificarea economisirii, pentru o persoana tanara, este sa porneasca de la premisa ca, la momentul pensionarii sale, pensia publica ii va asigura conditii minime de subzistenta si o va primi de la o varsta mult mai inaintata decat in prezent. Prin urmare, in planificarea ritmului de consum si economisire, o abordare prudenta este sa ignore venitul din pensia publica si sa se concentreze pe venituri alternative.

Asociatia CFA Romania, in cadrul campaniei de educatie financiara "Generatia I", generatia independenta financiar, a identificat un set de 10 reguli pe care fiecare dintre noi poate sa si le insuseasca si sa le aplice, atunci cand isi doreste sa dobandeasca independenta financiara la pensie si nu numai:

1. Spune-mi pe ce cheltuiesti banii ca sa iti spun cine esti: evidenta cheltuielilor.

Cand monitorizam lunar pe ce alegem sa consumam resursele, altfel spus, atunci cand stabilim o regula din a tine evidenta cheltuielilor, vom observa lucruri interesante. De pilda, cati bani risipim pe lucruri de care nu avem cu adevarat nevoie, cati bani am putea aloca prioritatilor noastre. Pastreaza bonurile fiscale, foloseste lunar un raport al tranzactiilor bancare, cele mai mici cheltuieli conteaza! Fara o evidenta clara este foarte greu sa obtinem o imagine de ansamblu asupra cauzelor consumatoare de venit.

2. Alege unde iti distribui resursele: bugetul lunar de cheltuieli.

Dupa ce am stabilit cat este necesar sa cheltuim si cat este risipa, urmatorul pas este bugetul lunar de cheltuieli. Experimenteaza cu mai multe formate, de la clasicul buget scris pe agenda - socoteala pe care o faceau bunicii – pana la formate electronice disponibile pe Internet. In acest punct iti doresti o imagine de ansamblu a domeniilor in care merg banii tai.

3. Fii pregatit pentru perioade mai grele: economisirea lunara a unei parti din venit

In acest punct stim cat cheltuim, stim cat este necesar sa cheltuim; stim, de asemenea, ca economia, precum viata, nu este constanta. O parte din venit ar trebui sa fie destinat economisirii. Exista numeroase produse bancare special create pentru acest scop. Discuta cu banca ta pentru a gasi solutia potrivita.

4. Obiectivul economisirii: opreste-te si intreaba-te "pentru ce?".

Cand vine vorba despre resurse, nimic nu ar trebui sa fie intamplator. Pentru ce economisim? Atunci cand ne dam corect raspunsul, vom sti cat si unde sa alocam, in linie cu prioritatile noastre si obiectivele pe termen scurt si lung.

5. Foloseste ceea ce au perfectionat altii deja: instrumentele economisirii.

Specialistii au dezvoltat nenumarate produse destinate economisirii. Trebuie doar sa te informezi, iar un specialist te poate ajuta sa identifici mai rapid instrumentele potrivite pentru tine.

6. Tehnologia, ca resursa a independentei: automatizarea economisirii.

Economisirea nu trebuie sa fie o actiune careia sa ii dedici timp zilnic, timp pe care nu il ai. Cauta si foloseste aplicatiile care te ajuta sa automatizezi procesul. Acestea te vor ajuta sa monitorizezi mai usor evolutia resurselor tale.

7. Investeste intelept: diversificarea portofoliului.

Investitiile, oricat de sigure par, ne pot surprinde. Acest lucru nu inseamna ca nu ar trebui sa investim, din contra. Diversificarea portofoliului de investitii iti ofera mai multe sanse de a avea venituri din surse multiple, venit care nu ar suferi dezechilibre majore daca una dintre surse esueaza.

8. Asuma-ti riscuri, insa ramai prudent!

Evalueaza atent si testeaza cand trebuie sa iti asumi riscuri si cand sa ramai prudent. Secretul este sa ramai constant informat, la curent cu ultimele evolutii economice. Deoarece economia functioneaza in cicluri, etapele in care este indicat sa risti, investind, versus etapele in care trebuie sa ramai prudent oscileaza. Atunci cand vrei sa risti, consulta un specialist, el o sa iti argumenteze cea mai buna decizie.

9. Esential este sa stii unde sa cauti: informarea continua din surse profesionale.

Educatia este un proces continuu. Ceea ce astazi este valabil, maine se poate schimba. De aceea, este esential sa ai o baza de date cu surse profesionale, pe care sa o imbunatatesti constant si din care sa te informezi continuu. Citeste profesionistii din domeniu, cauta opinii
avizate, cauta surse corecte de stiri.

10. Cea mai importanta investitie: reevaluarea periodica a nevoilor si prioritatilor.

Cea mai importanta investitie este cea in propria persoana. Chiar daca alegi surse externe in care sa depozitezi finantele, reevalueaza periodic prioritatile: in ce moment al vietii te afli? Poate ai nevoie de o casa mai mare, poate vrei sa incepi un business. In functie de acestea, nevoile se schimba, iar economiile si investitiile trebuie ajustate.

Sursa foto: Nicoleta Ionescu / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri