Actiunile Facebook s-au depreciat cu 12% joi seara la New York dupa prezentarea raportului financiar pentru trimestrul al doilea, primul dupa listarea la bursa, care a relevat incetinirea cresterii veniturilor si scaderea marjelor de profit, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.
Veniturile companiei au crescut cu 32%, la 1,18 miliarde dolari, usor peste media estimarilor analistilor, iar numarul utilizatorilor activi lunar a avansat la 955 milioane, fata de cifra de 950,1 milioane anticipata de specialisti.

Cresterea veniturilor a fost insa estompata de majorarea cheltuielilor de marketing si vanzari, care au crescut de patru ori, la 392 milioane de dolari, reteaua de socializare raportand o pierdere neta de 157 milioane de dolari. Facebook a precizat ca a inregistrat un profit ajustat pentru anumiti factori exceptionali echivalent cu 12 centi pe actiune.

Marja de profit operational a fost de 43%, fata de 53% in trimestrul al doilea al anului trecut.

Mark Zuckerberg, fondatorul si directorul general al companiei, si ceilalti membrii ai board-ului executiv s-au adresat analistilor pentru prima data dupa listarea Facebook, pe 18 mai. Managerii nu au prezentat estimari si nu au incercat sa dea asigurari investitorilor privind perspectivele de crestere ale companiei.

Actiunile Facebook au scazut cu 12% dupa prezentarea rezultatelor, in urma tranzactiilor futures realizate dupa inchiderea sedintei oficiale la New York. Titlurile au atins un minim de 23,75 dolari, cu 37% sub pretul de la listare, de 38 dolari. Facebook a inchis sedinta oficiala de joi in scadere cu 8,5%, la 26,85 dolari, cu 29% sub cotatia de la debut.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri