Mark Zuckerberg, CEO Facebook, explica de ce a investit 19 miliarde de dolari in WhatsApp, Hans Vestberg, CEO Ericsson spune ca daca smartphone-urile s-ar ieftini cu o medie de 10 euro inca 100 de milioane de oameni si le-ar permite, iar oficialii Dropbox sau Shazam destainuie strategiile viitoare. Vezi cele mai interesante declaratii de la MWC 2014, doar pe wall-street.ro.

Prima zi a evenimentului Mobile World Congress a fost, ca de obicei, si cea mai aglomerata - prezentari, keynote-uri, lansari, aglomeratia cea mai mare. Pe langa lansarile de produse, poate si mai interesante sunt insa declaratiile, uneori suprinzatoare, ale inaltilor oficiali veniti la Barcelona.

Wall-Street.ro a asistat la cateva evenimente cheie, urmand ca in randurile urmatoare sa va faca o sinteza a celor mai interesante declaratii si idei ale executivilor unor mari corporatii.
Mark Zuckerberg, Facebook: "WhatsApp valoreaza mai mult decat 19 miliarde de dolari. Va fi un business gigant!", a spus cofondatorul celei mai mari retele la nivel mondial, referindu-se la viteza de crestere a aplicatiei si promitand un model de business pe baza de abonamente.
Totodata el a sustinut ca operatorii telecom ar trebuie sa ofere acces gratuit la Facebook precum si alte aplicatii considerate de el ca fiind "cheie", precum Wikipedia sau starea vremii. Prin aceasta, operatorii si-ar putea dubla in doar 3-4 luni abonatii de Internet mobil. "Suntem in discutii cu 3-5 operatori telecom pe aceasta tema si le vom face publice in urmatorul an", a mai spus tanarul sef al Facebook, la MWC 2014.
Hans Vestberg, Ericsson: "Daca pretul smartphone-urilor s-ar reduce cu o medie de 10 euro, inca 100 de milioane de oameni si-ar achizitiona terminale inteligente", a declarat seful Ericsson intr-un keynote la prima ora, in prima zi a MWC. Mai mult, el a spus ca traficul de date va creste cu 75% in 2014, pe plan global.
Oficialul Ericsson a subliniat ca, desi inginerii companiei lucreaza deja la tehnologia 5G, este inca prea devreme sa ofere amanunte. "Cel mai probabil 2020 va fi anul potrivit", a mai spus el, in fata audientei formate din sute de oameni.
Jan Koum, WhatsApp: "Vom introduce serviciul de voce in al doilea trimestru al anului", a declarat directorul executiv al recent achizitionatei aplicatii. Initial, acest serviciu va fi oferit pentru terminalele Apple si Android, ulterior fiind introdus si pentru Windows/Nokia. "Credem ca vom avea cel mai bun produs de voce de pe piata", a mai spus Koum. "Va folosi cea mai putina banda si o vom optimiza pana in panzele albe!", promite, in cadrul MWC, antreprenorul recent imbogatit.
Mike Short, Telefonica: "Piata persoanelor cu dizabilitati este foarte mare. Un miliard de oameni de pe planeta au aceasta conditie, intr-o forma sau alta", a transmis, luni, vicepresedintele companie in Europa. Practic, el a tinut sa transmita operatorilor telecom potentialul business si importanta umanitara de a oferi cat mai multe facilitati (telecom) persoanelor cu dificultati.
Marcelo Claure, Brighstar: "Antreprenorii care vor succes in zona mobilitatii trebuie sa gandeasca mare si, mai important, trebuie sa fie atenti la pietele emergente si ceea ce se cauta in acele regiuni", a declarat CEO-ul Brighstar. "Poti sa te pierzi in ceea ce consideri ca este relevant, ca mai apoi sa aflii ca de fapt nimeni nu vrea produsul sau serviciul tau", a subliniat el.
Rich Riley, Shazam: "Vom redefini ceea ce inseamna Shazam, mai departe de a identifica muzica si apoi a o achizitiona. Aplicatia va oferi versuri, videoclipuri, recomandari unice, biografii, discografii si bilete la concerte", promite CEO-ul aplicatiei. In SUA, compania va oferi si informatii despre show-urile a peste 160 de canale TV. "Traim din publicitate asa ca cu cat mai mult timp petrec utilizatorii in aplicatie, cu atat cresc oportunitatile pentru noi", a spus, franc, Rich Riley.
Lars Fjeldsoe-Nielsen, Dropbox: "Vom oferi operatorilor posibilitatea de a include Dropbox in planul de date", a declarat CEO-ul serviciului de stocare in cloud. El considera ca introducerea Dropbox Pro, de 100 Gb, care se vinde cu 100$, in planurile de date ale operatorilor telecom, ar duce la beneficii ale tuturor partilor implicate. Dropbox are 200 de milioane de utilizatori pe plan global.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri