Smartree, jucator pe piata de externalizare a proceselor de HR, a inregistrat in primele trei luni din acest an un avans cu 15% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioada similara din 2016.

Astfel, business-ul companiei a ajuns, in primul trimestru din 2017, la 3 milioane de euro, fata de 2,6 milioane de euro in anul anterior. Avansul cifrei de afaceri Smartree s-a datorat, pe de o parte, unei cereri mai ridicate pentru serviciile de salarizare si, pe de alta parte, cresterilor raportate pe segmentul de leasing de personal.

“Dintre toate liniile de business, cea mai mare crestere, de aproximativ 19%, a fost inregistrata pe segmentul de munca temporara. Companiile, dar si angajatii, au observat avantajele acestui regim de munca si il adopta tot mai mult”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Un alt serviciu foarte solicitat in primul trimestru din acest an a fost cel de salarizare, segment care a inregistrat, de asemenea, o crestere in business-ul companiei, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

“Externalizarea serviciilor de salarizare a devenit o necesitate, dar si o decizie strategica pentru mare parte din companii. Din ce in ce mai multe companii pun accent pe procedurile si sistemele de securitate si confidentialitate oferite de Smartree: audit si compliance, back-up plan, disaster recovery plan, business continuity plan. Totodata, Smartree si-a dezvoltat continuu module si functionalitati noi care sa vina in sprijinul proceselor moderne de HR. Astfel, ne-am crescut veniturile incasate pe acest segment, si ca urmare a implementarii de noi module din cadrul suitei de management al resurselor umane: recruitment, traning, expenses”, a subliniat Adrian Stanciu.

In ceea ce priveste previziunile pentru anul in curs, Smartree estimeaza un avans al cifrei de afaceri de maxim 30%.

In 2016, Smartree a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 12 milioane euro, cu circa 30% mai mult decat in 2015. Cresterea business-ului a fost susţinuta de majorarea cu 10% a numarului de clienti din portofoliu. Pe de alta parte, compania a inregistrat un avans cu 40% al veniturilor din leasing de personal si o crestere cu 20% a veniturilor din servicii de salarizare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri